Premierul Pavel Filip va întreprinde o vizită de lucru în Cehia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Relațiile bilaterale moldo-cehe și noile perspective de aprofundare a cooperării între cele două state au fost discutate azi, în cadrul unei întrevederi între premierul Pavel Filip și ambasadorul Republicii Cehe la Chișinău, Zdenek Krejci. Discuția a avut loc în contextul apropiatei vizite a premierului moldovean la Praga.

Prim-ministrul Pavel Filip a reiterat importanța colaborării pragmatice pe dimensiunea comercial-economică, menționând planificarea celei de-a III-a ședințe a Comisiei interministeriale moldo-cehe de cooperare în domeniul economic, la Chișinău, în luna septembrie curent, precum și a unui Business Forum Bilateral în cadrul acesteia.

Un alt subiect la care s-au referit oficialii vizează Agenda de reforme a Guvernului, un accent aparte fiind pus pe reforma administrației publice și cea a justiției. În acest context, prim-ministrul a subliniat importanța optimizării și transparenței tuturor proceselor: „Reformele nu se fac prin declarații, ci prin acțiuni concrete. Pas cu pas, vom reuși implementarea reformelor calitative spre beneficiul cetățenilor”.

La rândul său, diplomatul ceh a subliniat angajamentul Cehiei de a susține dezvoltarea Republicii Moldova pe termen lung, prin menținerea țării noastre în lista statelor de interes pentru economia cehă și a îndemnat întreprinzătorii moldoveni să fie mai activi pe piața cehă. De asemenea, Zdenek Krejci a reiterat sprijinul țării sale pentru reformele care au ca obiectiv integrarea europeană.

La final, părțile au stabilit noi domenii de cooperare, precum sectorul apărării, investițional și cel al planificării teritoriale.

În acest an Republica Moldova și Republica Cehă sărbătoresc 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, perioadă în care Agenția cehă pentru dezvoltare a oferit țării noastre susținere în mai multe domenii prioritare, printre care: democrația și drepturile omului, infrastructura socială și servicii, agricultura, silvicultura, aprovizionarea cu apă şi canalizare, protecția mediului înconjurător.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...