Povestea incredibilă a lui Ruth Porat, directorul financiar al Google

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Înainte ca Ruth Porat să devină directorul financiar (CFO) al Google, în martie 2015, era „cea mai puternică femeie de pe Wall Street”.

Acum, ea şi-a câştigat acelaşi titlu în lumea tehnologiei, pentru că Google a avut doar de câştigat de pe urma ei, relatează Business Insider.

Deci, cine este Ruth Porat şi cum a ajuns ceea ce este astăzi? Povestea începe în Marea Britanie, unde Frieda şi Dan Porat au avut cel de-al doilea copil, Ruth, în 1957.

Cei doi s-au cunoscut în anii 1940 în Palestina, unde Frieda locuia şi unde Dan a fost „debarcat” din armata britanică, după ce a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial (Dan s-a născut în Ucraina de astăzi, iar întreaga sa familie a fost ucisă în Holocaust).

Familia s-a mutat în Boston, SUA, când Ruth avea doi ani, pentru ca tatăl său să poată lucra la Harvard. Trei ani mai târziu, familia a plecat în California. Mama lui Ruth Porat era psiholog, iar tatăl – fizician.

Văzând că mama sa a reuşit să aibă şi o carieră, şi o familie unită, a inspirat-o pe Ruth Porat. Între timp, tatăl a vrut ca Ruth şi sora sa mai mică să se descurce la fel de bine la matematică şi la ştiinţe precum fratele lor mai mare.

Extrem de muncitoare, Ruth a obţinut diplome de la Stanford, Wharton School şi London School of Economics. Primul său job de după facultate a fost la Morgan Stanley.

A lucrat aici aproape întreaga sa carieră înainte de Google, cu excepţia a trei ani în care s-a aflat la Smith Barney.

Fiind atât de dedicată muncii sale, Ruth Porat s-a ocupat de afaceri chiar şi în momentul în care îl aducea pe lume pe primul său fiu, vorbind la telefon cu partenerii, din sala de naşteri. De asemenea, a condus o şedinţă a board-ului director în timp ce stătea culcată pe o masă, pentru că avea probleme cu spatele, potrivit New York Times.

A învins cancerul

Ruth Porat a avut cancer la sân în 2001, care a revenit doi ani mai târziu, însă a muncit în tot acest timp şi a reuşit să învingă boala. „Pentru mine, faptul că mergeam la muncă însemna că încă îmi controlam viaţa. Boala nu mă definea. Şi în multe privinţe munca mă ajuta să fiu sănătoasă”, a declarat ea pentru Big Think.

„Lecţia mea din acea experienţă îngrozitoare este că, dacă vrei să faci ceva, atunci fă-o. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să nu-ţi iasă sau să nu-ţi iasă prea bine”, a spus Porat.

Ea a încercat întotdeauna să împace viaţa personală cu cea profesională, iar cea mai grea perioadă a fost în timpul crizei financiare, când era consilier pentru Trezoreria Statelor Unite.

Ruth Porat a declarat pentru Politico că ocazional lucra şi noaptea şi venea acasă doar să facă duş. Spune că munca sa pentru Trezoreria SUA a fost „cel mai important rol” pe care l-a jucat ca bancher.

Când a venit la Google, compania a recompensat-o consistent, cu un salariu anual de 650.000 de dolari, un bonus de cinci milioane de dolari, un bonus de nou angajat în valoare de 25 de milioane de dolari şi un bonus de 40 de milioane de dolari o dată la doi ani.

Presa a scris că în luna septembrie a anului trecut, Porat a plătit 30 de milioane de dolari pentru o casă monument-istoric în Palo Alto.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...