Poroșenko: La Odesa, teroriști din Transnistria și Rusia au deschis focul asupra manifestanților pașnici

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputatul ucrainean Petro Poroșenko, mare favorit al scrutinului prezidențial ce se va desfășura în țara vecină la 25 mai, a declarat că violențele de vinerea trecută din Odesa au izbucnit după ce ”teroriști din Rusia și Transnistria” au atacat manifestanții pașnici pentru unitatea Ucrainei.

Acesta a spus că există dovezi că în cazul incendiului din Casa Sindicatelor din Odesa, unde au murit peste 40 de oameni, au fost folosite substanțe chimice pentru a-l declanșa.

Citește și: Ucraina: Majoritatea celor reținuți în urma confruntărilor din Odesa sunt ruși și transnistreni

”Au avut de suferit oameni din ambele tabere. Însă este cert că terorişti din Transnistria şi Rusia au deschis asupra manifestanților marșului pentru unitatea Ucrainei. Apoi au fost utilizate substanţe chimice, plasate în Casa Sindicatelor. A fost un scenariu pentru a produce un număr mare de victime”, a precizat el, citat de Kyiv Post.

În urma violențelor de vinerea trecută de la Odesa au murit 46 de oameni, printre care locuitori ai Transnistriei și cetățeni ruși. Structurile de forță de la Kiev au declarat că tragedia a fost posibilă din cauza implicării Moscovei, care a orchestrat manifestanții pro-ruși ce au atacat marșul pro-ucrainenilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...