Ponta încurajează importul de mere din Republica Moldova, inclusiv în UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

România a solicitat CE mărirea contingentului de produse importate din Republica Moldova, în principal mere, deoarece țara noastră a luat în calcul existenţa unor repercusiuni din partea Rusiei şi imposibilitatea de a mai exporta mere pe piaţa rusească, potrivit premierului Ponta şi ministrului Agriculturii, transmite Mediafax.

„Aici, din păcate, este o chestie şi politică, pentru că Moldova se gândeşte că va avea repercusiuni din partea Rusiei, nu va mai putea să exporte mere, de exemplu, şi atunci am considerat că este de datoria nu doar a României, ci a Uniunii Europene să ne deschidem piaţa pentru produsele din Moldova, ca să nu-i lăsăm. Nu va fi un efect mare pentru Europa în ansamblu, însă pentru Moldova este esenţial, pentru producătorii de acolo”, a spus Ponta la emisiunea „Viaţa Satului” a postului public de televiziune.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că solicitarea de mărire a contingentului de produse din Republica Moldova către România a fost transmisă Comisiei Europene (CE) în urmă cu două zile, după o discuţie avută de premierii celor două ţări, Ponta precizând că este vorba în special de mere.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...