În Polonia s-a descoperit un bust al lui Hitler, realizat de „sculptorul oficial” Josef Thorak

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bust de marmură al lui Adolf Hitler, realizat de Josef Thorak, unul din „sculptorii oficiali” ai celui de-al treilea Reich, a fost dezgropat din pământ, în timpul unor lucrări desfășurate la Muzeul național din Gdansk (nordul Poloniei), a anunțat joi instituția, potrivit AFP.

„Bustul de circa 50 de centimetri înălțime, îngropat în pământ, a fost prins de un excavator în cursul lucrărilor din grădina interioară a muzeului”, a declarat AFP Lech Lopuski din conducerea departamentului de sculptură al muzeului. „Bustul este semnat de Thorak și este datat 1942. Se vede că a fost ascuns intenționat”, a adăugat el.

În perioada dintre cele două războaie mondiale, Gdansk (Danzig în germană) era un oraș liber în care trăia o populație majoritar germană, iar clădirea muzeului era sediul muzeului municipal (Stadtmuseum).

„Este o sculptură importantă fiindcă nu se știa de existența sa. Thorak era un sculptor talentat și se vede că este o lucrare bună”, a spus Lopuski.

„Bustul făcea parte probabil din obiectele decorative din biroul directorului, dar este deocamdată prea devreme să îi știm povestea”, a adăugat el.

„Bustul va fi curățat și inventariat. Nu știm încă dacă va fi expus sau nu. Problema este delicată”, a încheiat Lopuski, citat de AFP.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...