Politicieni europeni se declară mândri că se află pe lista neagră a Moscovei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Politicieni europeni care au descoperit că se află pe o listă rusească de nume vizate de interdicţii de călătorie, anterior confidenţială, au declarat sâmbătă că sunt mândri că figurează pe ea, în timp ce guverne europene în frunte cu cel german au criticat aceste interdicţii, relatează AFP.

Pe lista cu 89 de nume, anterior nedivulgată dar dezvăluită unor diplomaţi europeni joi, se află foşti şi actuali parlamentari şi miniştri vocali în criticarea preşedintelui rus Vladimir Putin şi a războiului din Ucraina.

„Cei care încearcă să ne cenzureze şi care încearcă să ne facă să ne fie frică să ne apărăm valorile merită şi mai multe critici. În opinia mea asta înseamnă să fii foarte hotărât să aperi pacea şi libertatea în Ucraina”, a declarat pentru AFP europarlamentara suedeză Anna Maria Corazza Bildt.

„Eu sunt mândră şi nu speriată, iar acest lucru mă determină şi mai mult să continui. Dacă Kremlinul ne ia pe mine şi pe colegii mei în serios, asta înseamnă că facem treabă bună”, a adăugat politiciana de centru dreapta, soţia fostului ministru de Externe suedez Carl Bildt.

Ea se află printre cei opt suedezi şi mai mulţi eurodeputaţi confirmaţi pe listă, întocmită ca răspuns la sancţiunile şi interdicţiile de călătorie impuse de către Uniunea Europeană unor cetăţeni ruşi pentru aanexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova anul trecut.

„Nu ajută”

Fostul ministru ceh de Exerne Karel Schwarzenberg, un critic aprig al politicilor Rusiei faţă de Ucraina, a confirmat de asemenea că se află pe listă şi a salutat acest lucru.

„Când am văzut celelalte nume (de pe listă), am aflat că fac parte dintr-un club foarte select. Eu consider acest lucru o recompensă”, a declarat el, citat de agenţia CTK.

Între alte nume de pe listă se află cel al lui Guy Verhofstadt, liderul grupului liberal din Parlamentul European şi fost premier Belgian, şi cel al fostului ministru suedez de centru-dreapta al Culturii Lena Adelsohn Liljeroth.

Potrivit cotidianului german Bild, şapte cetăţeni germani sunt vizaţi de interdicţiile ruse, inclusiv Michael Fuchs, vicepreşedintele grupului conservator CDU-CSU din Parlament, şi fostul eurodeputat Daniel Cohn-Bendit.

Guvernul german s-a plâns sâmbătă în legătură cu secretul în care sunt învăluite aceste măsuri şi a anunţat că se aşteaptă ca Rusia să publice lista împreună cu o detaliere a modului în care să fie contestată în mod legal.

„Într-un moment în care noi încercăm să dezamorsăm un conflict amar şi periculos în inima Europei, acest lucru nu ajută”, a declarat, citat într-un comunicat, ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier în timpul unei vizite în Ucraina.

Presa poloneză scrie că nu mai puţin de 18 polonezi sunt vizaţi de interdicţii, inclusiv adjunctul ministrului Apărării Robert Kupiecki şi preşedintele Senatului Bogdan Borusewicz.

Borusewicz este un fost disident influent din perioada comunistă căruia i s-a refuzat intrarea în Rusia în martie, unde dorea să participe la funeraliile vocalului lider al opoziţiei Boris Nemţov, asasinat lângă Kremlin.

„Nicio surpriză”

Premierul olandez Mark Rutte a fost primul care a dezvăluit că lista a fost împărtăşită unor diplomaţi europeni.

El a declarat vineri că ar „informa Moscova în termeni fără echivoc” că Olanda o respinge, având în vedere că interdicţiile „nu au la bază legea internaţională”.

Guvernele occidentale bănuiau că există de ceva vreme o listă, în contextul în care o serie de politicieni şi oficiali de rang înalt au fost opriţi să pătrundă pe teritoriul Rusiei în ultimele luni.

Noul ministru finlandez de Externe Timo Soini a comentat într-o postare pe blog în legătură cu singurul nume finlandez introdus pe listă – al eurodeputatei din cadrul Partidului Verzilor Hiedi Hautala – că este inutilă o „dramatizare excesivă” pe această temă.

„Aceasta este o reacţie aşteptată faţă de interdicţiile de călătorie impuse (de către UE) unor cetăţeni ruşi. Nu este nicio mare surpriză”, afirmă şeful diplomaţiei finlandeze.

Omologul său suedez nu este de acord cu el.

„Este un comportament foarte surprinzător care, din nefericire, nu îmbunătăţeşte imaginea Rusiei, iar noi am solicitat o clarificare a acestui comportament”, a declarat vineri, pentru agenţia TT, ministrul suedez de Externe Margot Wallstroem.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...