Poliția spaniola: Mafia rusă și politicieni din partidul lui Putin spălau bani la aceeași „spălătorie”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În cursul unei operațiuni speciale de combatere a spălării banilor, aparținând așa-numitei mafii ruse, au fost arestați cel puțin șase cetățeni ruși. Potrivit ziarului El Mundo, cei șase pot fi asociaţi nu numai cu mafia rusă, dar, de asemenea, au legături și cu politicieni ruși din partidul fondat de Vladimir Putin – „Rusia Unită”.

Poliţia spaniolă a percheziționat 19 adrese. De asemenea, a fost dispus sechestrul asigurator asupra a 192 de imobile din Reus, Salou şi Cambrils. „Reţinuţii (șase ruși, un ucrainean şi avocatul său spaniol) sunt acuzaţi de spălare de bani pentru beneficiari, lista cărora include mafiile de la „Tambov”și „Taganskaya”- două dintre cele mai puternice din lumea interlopă a Rusiei.

De asemenea, potrivit anchetatorilor, rușii care conduceau „spălătoria” au „relaţii excelente cu politicienii din țara lor de origine”. „Există dovezi că demnitari din Moscova ai partidului de guvernământ Rusia Unită au fost de mai multe ori oaspeții infractorilor din Spania în week-end. Numele politicienilor au fost menţionate în cazurile de corupție la nivel înalt în Rusia” – precizează El Mundo.

Potrivit anchetatorilor, rușii au creat o instituție de credit în scopul spălării banilor, prin achiziționarea de bunuri imobiliare. „Responsabili de rețea erau doi cetățeni ruși, care au creat infrastructura criminală și de multe ori au venit în Tarragona pentru a verifica activitatea subordonaților”, – se spune în articol.

În plus, poliţiştii spanioli au găsit o legătură între cartelurile de droguri din Columbia şi reţeaua de spălare de bani. „Anchetatorii au identificat contacte cu interpuşi profesionişti care aveau legături cu cartelurile de droguri columbiene „Kali” și „Medellin”- subliniază ziarul spaniol.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...