PL a propus la şedinţa de astăzi un proiect privind condamnarea actelor de instigare la separatism. PCRM gata să voteze

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputații liberali au solicitat introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a unui proiect de hotărâre a Parlamentului pentru aprobarea Declarației privind condamnarea unor acte de instigare la separatism. Mai în glumă, mai în serios, preşedintele comunist Vladimir Voronin a spus că fracţiunea PCRM ar fi gata să susţină acest proiect dacă pe lângă condamnarea actelor de instigare la separatism vor fi condamnate şi cele de instigare la naţionalism şi unionism.

Deputatul liberal, Roman Boțan, președinte la Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a argumentat propunerea prin necesitatea imperioasă de a lua atitudine față de acțiunile iresponsabile, lipsite de respect față de normele constituționale, ale președintelui Adunării Populare a Găgăuziei, Vladimir Cîssa, care fiind reprezentantul legal a unei autorități legale din Republica Moldova (Adunarea Populară a Găgăuziei), a semnat la 5 iulie 2017, sfidând Constituția și legislația în vigoare, un așa numit „acord de colaborare” cu așa numitul „soviet suprem al rmn”, organ ilegal și neconstituțional al regimului separatist de la Tiraspol. Vladimir Cîssa a făcut și declarații dubioase în acest sens.

„Nimeni nu își poate imagina că, de exemplu, un consiliu regional din Ankara sau Istambul să încheie acorduri cu vreo entitate a separatiștilor din Turcia, nimeni nu își poate imagina că un consiliu regional din Harkov, de exemplu, ar încheia vre-un acord cu organele ilegale ale separatiștilor din Donețk, Lugansk sau Crimeea. La noi uita ca se poate! Suntem datori să avem o atitudine tranșantă la subiect, pentru că, nu putem să ne facem că plouă, or Parlamentul în calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului și unică autoritate legislativă a statului, se bazează pe principiul supremației legii, una pentru toți”, a menţionat deputatul Roman Boţan.

Potrivit lui, majoritatea absolută a cetățenilor din Republica Moldova, inclusiv UTAG, se pronunță vehement împotriva separatismului și sunt consternați de acțiunile unui oficial, care în loc să îi reprezinte, încheie așa numite „acorduri” cu o entitate separatistă.

Deputații din majoritatea parlamentară nu au susținut însă această propunere, astfel, proiectul nu a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...