Petro Poroşenko va fi consiliat de un fost premier al unei ţări europene

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul premier slovac Mikulas Dzurinda a anunțat sâmbătă, la postul de televiziune Hromadske TV, că a acceptat propunerea de a deveni consilier al președintelui ucrainean Petro Poroșenko.

„Am acceptat propunerea cu plăcere. Am o presimțire că voi oferi ceva Ucrainei, bazându-mă, în primul rând, pe propria mea experiență legată de modul în care am ieșit din izolarea politică și am soluționat situația economică”, a spus el, precizând că Slovacia s-a schimbat în totalitate datorită reformelor politice și economice, relatează agenția rusă Tass, conform Ziare.com.

Mikulas Dzurinda, în vârstă de 60 de ani, este un politician slovac de origine ruteană. El a fost premier al Slovaciei în perioada 1998-2006 și președinte interimar în perioada 30 octombrie 1998-15 iunie 1999. De asemenea, Dzurinda a condus Ministerul slovac de Externe între 8 iulie 2010 și 4 aprilie 2012.

Vizitele sale la Kiev s-au multiplicat în ultimul timp, el fiind implicat într-un program privind descentralizarea puterii în Ucraina.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...