Petiţie online: Se cere eliberarea imediată a lui Alexei Alexeev, şoferul reţinut după protestul din 17 septembrie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Consiliul Marii Adunări Naţionale, care a organizat protestul din 17 septembrie, a iniţiat o petiţie prin care cere eliberarea imediată a şoferului Alexei Alexeev, reţinut în urma manifestației.

„În urma protestului din 17 septembrie 2017, organizat de către Consiliul Marii Adunări Naționale împotriva derapajelor guvernării din Republica Moldova, șoferul Alexei Alexeev, care transporta aparatajul acustic, a fost arestat ilegal. Dl Alexeev, protestatar pașnic, s-a deplasat la TRM pentru a transporta aparatajul, fără a crea blocaje, respectînd ordinele și instrucțiunile poliției, a primit 30 de zile de arest”, se arată în textul petiției.

Împotriva acestuia a fost iniţiat un dosar penal în temeiul art. 349, alin. (2), lit.a), Codul Penal al Republicii Moldova, potrivit căruia „răspunderea penală survine în cazul aplicării violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor care îşi îndeplinesc datoria obştească”. El a primit 30 de zile de arest în penitenciarul 13.

„Temeiul invocat, care stă la baza dosarului penal este în contradicție cu declarațiile din 18.09.2017 ale reprezentanților Inspectoratului General de Poliție privind acuzarea doar a unor dureri fizice la trei polițiști. În această ordine de idei, indubitabil se relevă fabricarea unui dosar penal pe marginea unor fapte și circumstanțe inexistente. lexeev Alexei nu a cauzat careva violențe periculoase pentru viața și sănătatea polițiștilor și nici alte vătămări ale integrității corporale ale acestora”, se mai arată în text.

Petiția poate fi semnată aici.
Anterior, mai multe ONG-uri au condamnat acțiunile autorităților, cerând eliberarea șoferului,


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...