Peste 27.000 de oameni au fost evacuaţi din sudul Californiei, în urma unor incendii de vegetaţie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste 27.000 de oameni au fost evacuați din sudul statului american California, în urma unor incendii puternice de vegetație care au izbucnit pe parcursul zilei de ieri, iar sute de locuințe au fost distruse de flăcări, relatează CNN şi New York Times.

Unul dintre incendii a izbucnit în districtul Ventura, iar flăcările se extind foarte rapid, au anunţat autorităţile locale. În Ventura, flăcările au distrus circa 45.000 de acri de teren agricol, iar peste 27.000 de persoane au fost evacuate.

„Pompierii lucrează din greu pentru a reduce pagubele asupra locuinţelor din zonă. Au loc evacuări în mai multe zone din sudul Californiei”, a scris pe Twitter Departamentul de Pompieri din Ventura.

Alte trei incendii au izbucnit pe parcursul zilei de marți. În districtul Los Angeles flăcările au cuprins peste 11.000 de acri de teren şi au distrus câteva zeci de locuințe. În San Bernardino, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar în Santa Clarita, peste 1.000 de acri de teren agricol au fost mistuite de flăcări, potrivit Mediafax.

Autorităţile susţin că incendiile se extind cu repeziciune din cauza rafalelor de vânt puternice, însă nu au fost stabilite cauzele izbucnirii incendiilor.

Jerry Brown, guvernatorul statului California a declarat stare de urgenţă în districtul Ventura.

„Incendiul este foarte periculos și se răspândește rapid. Este foarte important ca rezidenții să fie pregătiți pentru a fi evacuați de urgență”, a declarat guvernatorul Californiei.

În luna octombrie, 36 de persoane au murit în urma incendiilor de vegetație care au afectat timp de o săptămână nordul statului american California.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...