Pedagogii ies și astăzi la protest: Vor picheta Guvernul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pedagogii au reluat acțiunile de protest. După mitingul de joi în fața Parlamentului, sindicatele din domeniul educației ies și astăzi la protest.

Acțiunea de protest începută joi va continua astăzi, începând cu ora 14:00. De această dată, pedagogii vor ieși în fața clădirii Guvernului.

Potrivit conducerii FSEȘ, dacă revendicările sindicaliștilor nu vor fi auzite, la începutul lunii aprilie se va organiza un marș de protest de amploare în centul capitalei.

Amintim că Federația Sindicală a Educației şi Ştiinţei, care întruneşte circa 115 mii membri de sindicat, a înaintat Guvernului, în luna octombrie 2016, a cerut egalarea salariului pentru categoria I de salarizare a RTU cu mărimea minimului de existenţă, începând cu 1 ianuarie 2017 și majorarea salariului de funcţie al personalului didactic şi ştiinţifico-didactic cu 50%, începând cu 1 ianuarie 2017.

De asemenea, aceștia cu cerut majorarea indemnizaţiilor unice acordate tinerilor specialişti din ramură, la plasarea în câmpul muncii, stabilindu-le în mărime de 50 mii lei (studii medii speciale) şi, respectiv, 70 mii lei (studii superioare), reducerea, începând cu 01.01.2017, a normei didactice pentru tinerii specialişti, în primii 3 ani de activitate, la 75% pentru un salariu de funcţie și recalcularea anuală, necondiţionată, a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadraţi în câmpul muncii.

Totodată, s-a cerut majorarea cuantumului burselor de studii cu 20 la sută, începând cu 1 ianuarie 2017.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...