Patru adolescenți, căutați de poliție

by D M
Distribuiti mai departe...

13 copii au fugit de acasă sau din centrele de plasament în perioada 25-28 noiembrie a anului curent. Opt dintre aceștia au fost găsiți și sunt în afara pericolului, iar 4 adolescenți încă sunt căutați de întreg efectivul subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției. 

Poliția mebționează într-un comunicat că, doar în primele zece luni ale anului 2019, 740 de copii au abandonat domiciliul sau serviciului social de protecție.

Principalele motive pentru care copiii abandonează locul de trai constituie lipsa supravegherii din partea părinţilor, teama de reacţia acestora faţă de situaţia şcolară sau faţă de o greşeală, situaţia financiară precară din familie, conflictele din familie sau plecarea părinţilor la muncă în străinătate.

 Oamenii legii au făcut câteva recomandări pentru a evita dispariţia copiilor. 

 Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, la joacă, atunci când vă aflaţi la cumpărături şi în zonele aglomerate;

Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;

 Explicaţi-i, pe înţelesul său, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni! În niciun caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext;

 Asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor, precum şi adresa la care locuieşte;

 Învăţaţi-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămână în zona unde v-a văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist sau la un adult însoţit de un copil.

 În cazul în care copilul dumneavoastră a dispărut:

 Verificaţi la rude şi prietenii apropiaţi dacă copilul nu se află la aceştia;

 Anunţaţi în cel mai scurt timp Poliţia! Sesizarea dispariţiei unui copil se poate face prin apel la numărul de urgenţă 112, prin sesizare directă la sediul unităţii de poliţie sau prin sesizarea verbală a unei patrule din teren;

 Păstraţi-vă calmul! Chiar dacă vă aflaţi într-o stare de emoţie puternică, este foarte important să vă stăpâniţi, pentru a oferi poliţiştilor toate detaliile ce îi pot ajuta să vă găsească copilul în cel mai scurt timp;

 Furnizaţi polițiștilor următoarele informații:

 Descrierea semnalmentelor şi a semnelor particulare;

 Câteva fotografii recente ale copilului;

 Descrierea obiectelor de vestimentaţie cu care era îmbrăcat la momentul dispariţiei, precum şi a obiectelor pe care le avea asupra sa;

 În general, orice informaţie care vi se pare de interes pentru poliţişti (riscul de a fi fost luat de un membru al familiei, certuri recente, antecedente de părăsire a domiciliului, dispariţia unor obiecte personale din camera sa).

La final, poliția le reamintește adulților să semnaleze dispariția minorilor la numărul unic 112.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...