Pașapoartele eliberate începând de astăzi vor fi valabile 10 ani. Actul nu mai indică grupa sanguină

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Începând de astăzi, 10 octombrie, Agenția Servicii Publice va elibera cetățenilor cu vârsta de peste 16 ani pașapoarte cu termenul de valabilitate de 10 ani. Prețurile pentru perfectarea documentului au rămas aceleași. De asemenea, la solicitarea actelor de identitate, cetățenii nu vor mai prezenta documentul ce atestă grupa sangvină.

Modificarea este parte a amendamentelor operate la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte care au intrat astăzi în vigoare.

Menționăm că, deși cadrul legal național prevede eliberarea buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova de la naștere, conform noilor prevederi, acesta devine obligatoriu pentru persoanele care au atins vârsta de 16 ani.

În vederea asigurării echităţii tuturor cetățenilor și accesibilității în vederea realizării drepturilor lor indiferent de locul aflării, noile modificări reglementează eliberarea, la solicitare, a buletinului de identitate provizoriu persoanelor care au emigrat autorizat și s-au stabilit cu traiul permanent pe teritoriul altor state, dar din anumite circumstanțe se află temporar pe teritoriul Republicii Moldova.

Informații detaliate cu privire la lista documentelor necesare, termenele, tarifele și taxele pentru eliberarea actelor de identitate pot fi vizualizate pe site-ul Agenției Servicii Publice sau la numerele de telefon 14909 și (022) 257-070.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...