Parlamentul României va avea doi membri din Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul de la București va avea doi membri născuți în Republica Moldova, în urma scrutinului din 11 decembrie, potrivit ultimelor date ale alegerilor parlamentare.

Este vorba despre Constantin Codreanu, ales deputat în diaspora pe listele Partidului Mișcarea Populară, dar și Ion Hadîrcă, care va reprezenta județul Vaslui în Senatul României. Hadîrcă a fost ales pe listele ALDE.

Viitorul Legislativ de la București este format din șase partide, alte câteva zeci de formațiuni nereușind să depășească pragul electoral în alegerile de duminică.

Conform BEC, PSD are 154 mandate la Camera Deputaţilor, PNL – 69, USR – 30, UDMR – 21, ALDE – 20, PMP – 18, iar 17 deputaţi vor fi de la minorităţi.

La Senat, PSD-ului revin 67 de mandate, PNL – 30, USR – 13, UDMR – 9, ALDE – 9, PMP – 8.

În actuala legislatură sunt 465 de mandate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...