Parlamentul a luat act de asumarea răspunderii Guvernului și este în așteptarea unei eventuale moțiuni. Termenul expiră luni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul a luat act de asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, în privința deciziei din această dimineață, de alocare a câte 600 de lei pentru circa 60 de mii de persoane, și, conform legii, un grup de 26 de deputați, în cazul în care nu sunt de acord cu această decizie a Cabinetului de miniștri, pot depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului.

Constituția prevede că, „Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege”. Totodată, „Guvernul este demis dacă moțiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, declarației de politică generală sau proiectului de lege, a fost votată cu votul majorității deputaților”.

Dacă Guvernul nu a fost demis, „proiectul de lege prezentat se consideră adoptat, iar programul sau declarația de politică generală devine obligatorie pentru Guvern”.

„Inițiativa de exprimare a neîncrederii se examinează după 3 zile de la data prezentării în Parlament”.

Vedeți și: Sărbătorile de iarnă vin cu noi „surprize” din partea guvernării. După o ședință de urgență la Guvern, urmează una la Parlament

„Materialele din partea Guvernului au fost expediate Parlamentului. Înțelegem importanța deciziei Guvernului legată de acele compensații care vor fi oferite în beneficiul a peste 61 de mii de cetățeni. Noi am luat act de această decizie a Guvernului și, potrivit procedurii, din momentul zilei de astăzi, încep să curgă cele 72 de ore pentru ca, dacă sunt deputați împotriva acestei decizii să formuleze sau să depună moțiune de cenzură”, a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu după ședința biroului permanent al Parlamentului.

Pentru a depune moțiunea, este necesar un număr de 26 de deputați („cel puțin o pătrime din deputați”), iar termenul expiră luni, 24 decembrie, la ora 15:00. Asta chiar dacă înainte sunt două zile de week-end, iar ziua de luni este declarată liberă.

„Dacă până luni se va depune o moțiune de cenzură, Parlamentul se va întruni în ședință pentru a pune în dezbatere acea moțiune. Până atunci suntem în așteptare”, a mai spus Candu fără a explica stringența necesității acestui demers din partea Guvernului, în condițiile în care până acum majoritatea parlamentară a adoptat un șir de asemenea decizii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...