Parcursul european al Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, discutat la Summit-ul OCEMN

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a condus delegația României la Summit-ul aniversar al Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), care s-a desfășurat la Istanbul, luni, unde a vorbit despre sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei.

Reuniunea la nivel înalt — organizată de Turcia, Președinție-în-Exercițiu a OCEMN și, totodată, inițiatoarea cooperării în acest format — a marcat 25 de ani de la adoptarea Declarației de la Bosfor, în cadrul primei reuniuni a Cooperării Economice a Mării Negre (CEMN), care ulterior, în 1999, a devenit Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN).

Cu acest prilej, statele membre OCEMN au adoptat o Declarație comună, document care stabilește liniile directoare ale cooperării economice între statele membre, precum și perspectiva de dezvoltare a Organizației, în contextul importanței strategice și economice în creștere a Mării Negre.

În intervenția sa, șeful diplomației române a exprimat angajamentul ferm al României pentru stimularea cooperării economice regionale în cadrul OCEMN, în măsură să confere substanță dezvoltării cooperării cu statele din regiune și să contribuie la asigurarea securității și stabilității regionale prin cultivarea dialogului și încrederii reciproce, precizează sursa citată.

Ministrul Afacerilor Externe a reiterat importanța pe care România, în calitate de stat fondator al OCEMN și stat membru al Uniunii Europene, o acordă consolidării cooperării OCEMN — UE de o manieră pragmatică și flexibilă, în măsură să contribuie la valorificarea oportunităților oferite de politicile, inițiativele și instrumentele angajate de Uniunea Europeană în regiunea Mării Negre și să confere substanță misiunii economice orientate pe proiecte a OCEMN, prin crearea unui climat favorabil investițiilor în zonă și prin identificarea de proiecte prioritare, în arii comune de interes ale celor două organizații, în beneficiul întregii regiuni.

În acest context, a exprimat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, pe baza implementării Acordurilor de Asociere, și susținere pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional.

Organizația numără în prezent 12 state membre: Republica Albania, Republica Armenia, Republica Azerbaidjan, Republica Bulgaria, Georgia, Republica Elenă, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Republica Serbia, Republica Turcia și Ucraina.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...