Paradox autohton: Deși moldovenii pleacă, numărul locuințelor date în exploatare crește

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deși tot mai mulți moldoveni emigrează peste hotare în căutarea unei vieți mai bune, totuși numărul de locuințe, date în exploatare crește, arată statisticile naționale.

Astfel, în primele 3 luni ale acestui an au fost date în exploatare 1.177 de locuințe, adică apartamente și case individuale, cu suprafaţa totală de 122,6 mii de metri pătrați, sau de 2 ori mai mult faţă de aceeași perioadă a anului trecut, relevă Biroul Național de Statistică.

Distribuţia după mediul de rezidenţă arată că din volumul total al locuinţelor în mediul urban au fost date în exploatare 1.066 locuințe cu suprafaţa totală de 106,2 mii de metri pătrați sau de 2,3 ori mai mult faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-martie 2016.

Distribuţia în profil regional arată că cel mai mare volum de locuinţe date în exploatare s-a înregistrat în municipiul Chişinău – 949 de locuințe, cu suprafaţa totală de 99,2 mii de metri pătrați, sau de 2,7 ori mai mult faţă de primele 3 luni ale anului trecut.

În zona de nord a Republicii au fost date în exploatare 108 locuințe, în centru – 83, la sud – 26 și în Găgăuzia doar 11 locuințe, mai arată datele BNS.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...