Reprezentanţii regimului oligarhic de la Chişinău merg cu inima cât un purice la Bruxelles. Dacă în Moldova se comportă ca pe plantaţie, sclavii sunt cuminţi şi nu le fac probleme, la Bruxelles e democraţie. Acolo un europarlamentar îţi poate spune direct în faţă, şeful tău este un oligarh corupt din cauza căruia Moldova nu se poate integra în Uniunea Europeană. Şi, poc, o palmă peste bot. Nu reuşeşti să-ţi revii după prima scatoalcă şi, zbang, alta. Unde este miliardul? De ce, dracului, nu faci nimic să recuperezi banii? Vrei să-ţi iei aer, încerci să te dezmeticeşti, trosc, încă o palmă. Da de ce sunteţi aşa de corupţi? Dacă nu aş şti că este o păpuşă fără suflet şi fără coloană vertebrală, mi s-ar face milă de domnul Filip. Dar nu mi-e. Milă mi-e de cetăţenii moldoveni oropsiţi şi sărăciţi de oligarhii care s-au cocoţat la putere. De oligarhii care au strâns în mână puterea legislativă, judecătorească, executivă şi fac tot ce vor din statul acesta de mucava. Să nu uităm de puterea a patra, presa, care este la picioarele lor.
Pavel Filip trebuia să înţeleagă încă din momentul în care a pus piciorul la bordul avionului Lufthansa că merge la Bruxelles să şi i-a papara. Altfel nu se poate. Din punctul meu de vedere este cel mai slab premier din câţi a avut Moldova. Un fel de Vasile Tarlev. Îl urmăream cum le vorbea europarlamentarilor şi parcă vedeam cum se învârt rotiţele din capul său în încercarea disperată de a spune câteva cuvinte cheie: oligarh, Plahotniuc, corupţie. Răspunsul domnului Filip a fost fără noimă şi fad. Europarlamentarii l-au certat aspru pentru că nu face nimic acasă, iar dânsul perora despre o lege care ar reglementa finanţarea partidelor politice. Of ş-un cartof. Politicienii moldoveni! Când nu vor să facă o chestie se ascund în spatele legilor. Vom face legi, vom reglementa. Bre, politicieni de buzunar, dacă aţi aplica 10 la sută din legile existente, Moldova ar fi cu cel puţin 50 de ani în avans. Mi-e teamă că Pavel Filip trebuie să înveţe să fie masochist. Altfel nu are nicio şansă să reziste psihic în această funcţie. O să-şi ia palme una după alta până când o să ameţească: europarlamentari, FMI, SUA, opoziţia de la Chişinău, bruma de jurnalişti care nu-i stă în buzunar oligarhului.
Dar escapada europeană s-a terminat. Pavel Filip se întoarce acasă cu coada în vine. Cum altfel? Nu ar fi prima dată. Scatoalce şi-a mai luat şi de la Bucureşti, de îi umblau ochii în stânga şi în dreapta ca la un girofar. El şi ministrul său de externe. Doi băieţaşi din buzunarul domnului Plahotniuc, care când ajung în faţa unor oficiali din vest tremură ca varga şi par pierduţi în spaţiu. Dar toate acestea contează mai puţin. Atâta timp cât la Chişinău oligarhul-şef este la putere. Atâta timp cât controlează totul prin oameni fără coloană. Atâta timp cât opoziţia este dezbinată… Pohui, vorba Carla’s Dreams. Domnul Plahotniuc pare să guverneze după vorba, după mine şi potopul. Îi folosim pe oamenii aflaţi în faţă pe post de paratrăsnet, iar noi ne facem mendrele cum ne pofteşte inima în spate. Trist. Mai ales că este vorba de soarta oamenilor, a cetăţenilor moldoveni.