Pădurea Domnească este mai bogată: 20 de cerbi nobili au ajuns în Rezervație

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După o absenţă de 40 de ani, Rezervaţia naturală Padurea Domnească este populată din nou de cerbi nobili. 20 de exemplare au ajuns deja în rezervaţie – 17 femele și 3 masculi. Aceștia au fost aduși de la Întreprinderea Silvică Telenești în scopul repopulări și restabilirii cu cerbi nobili a teritoriului rezervației.

Acţiunea a avut loc la iniţiativa Agenţiei „Moldsilva”, care şi-a propus să desfăşoare procedura de strămutare, aclimatizare şi populare a întreprinderilor silvice şi a rezervaţiilor, cu cerbi nobili şi cerbi cu pete.

Entitățile silvice subordonate incluse programul „Cerb” vor asigura construcţia sau reparaţia volierilor de întreţinere provizorie pentru adaptarea şi acomodare a cerbilor, asigurând după posibilitate cu apă şi hrană din surse naturale pe tot parcursul ciclului de dezvoltare.

În prezent, în Pădurea Domnească sunt 47 de specii de mamifere, dintre care 6 sunt introduse în Cartea Roşie. În viitor, fauna rezervaţiei se va îmbogăţi şi cu alte specii.

De asemenea, mai este planificată repopularea cu cerb nobil a Parcului Național „Orhei” – 10 exemplare și pădurile întreprinderii silvo-cinegetice Strășeni – 10 exemplare, iar din rezervațiile „Codrii” și „Plaiul Fagului” vor fi transmise spre popularea 100 de exemplare de cerb cu pete în pădurile din sudul țării – întreprinderile silvice Răzeni, Cimișlia, Silva-Sud Cahul și Manta.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...