Moldova europeană se pregătește de alegeri legislative, așa cum și România se pregătește de alegeri, de această dată prezidențiale.
Un an electoral cu profunde semnificații, nu atât politice, cât sociale și economice semnificative, se conturează tot mai mult în coordonatele unui an istoric. Viitorul Republicii Moldova, precum și viitorul României depind de alegerile din această toamnă și e din ce în ce mai clar că de data asta dependența este cronică. Vom scăpa sau nu de fantoma comunismului?
Mulți dintre est-europenii de azi, și nu numai ei, se întreabă retoric de ce oare comunismul instaurat de sovietici după Al Doilea Război Mondial a pătruns atât de adânc în conștiințele noastre și de ce nu ne putem lepăda de el cu ușurință și fără regrete. Este aceasta o temă de interminabilă dezbatere și de retorică pe scena politică din țările fostului bloc comunist? Se pare că da, a rămas o temă de actualitate, chiar dacă ar fi trebuit cumva să fie aruncată demult la coșul de gunoi al istoriei.
Se spune că ideologiile nefaste ale fascismului și comunismului au devastat omenirea în așa măsură încât victimele produse de aceste două ideologii au depășit numeric pe cele produse de cele două războaie mondiale la un loc. Dar pentru asta, nu arătăm în nici un fel că ne-am fi învățat minte și continuăm să acordăm credit unor ideologii născute din ramura comunistă și crescute în ultimii ani precum capetele balaurului din poveste, pe care Făt-Frumos le tot tăia, iar ele tot creșteau la loc. Desigur că ultimele alegeri europarlamentare au dezvăluit un alt flagel european constând în exacerbarea naționalismului, extremismului și euroscepticismului, dar aceasta poate fi o altă poveste tristă a manierei în care politicienii ultimelor două decenii nu au știut să stopeze neo-comunismul, pentru ca acesta să nu producă astfel de tumori politice maligne.
Am văzut cum prin toate fostele colonii sovietice din Europa de Est a fost condamnat comunismul, cu mânia proletară și spiritul critic cele mai acute, dar cum în afară de condamnarea acestui flagel, de la tribuna Parlamentului, altceva în completare nu s-a mai făcut. Este simptomatic pentru România exemplul sângerosului Decembrie 1989, când Ion Iliescu le spunea revoluționarilor că tiranii ceaușești nu au nimic în comun cu comunismul și socialismul, gândindu-se, cel mai probabil, că ar fi putut înlocui doar tiranii, nu și sistemul creat de ei.
Abia când mulțimea din stradă a strigat ”Jos comunismul!”, Iliescu a realizat că trebuia închisă o ușa și deschisă alta. Cu toate acestea, s-a văzut foarte clar că ușa deschisă a fost de fapt una secundară, către aceeași ideologie, exact ca și cum nu ai mai intra în casă pe ușa principală, ci pe ușa de la garaj, dar de ajuns ajungi tot în aceeași casă.
În acest mod, comunismul nu a murit și nici nu se lasă ucis atât de ușor, ca dovadă că Republica Moldova poate fi în pericol de a intra din nou pe mâna Partidului Comuniștilor, după scrutinul democratic din 30 noiembrie 2014. Asta în condițiile în care Coaliția Pro Europeană din Parlamentul Republicii Moldova a realizat atât de multe progrese pentru populația din republica soră, încât logic ar fi ca această populație să procedeze cu PCRM așa cum românii au procedat cu PRM. Comuniștii mai au, însă, destule rădăcini, din păcate, în republica europeană de peste Prut, unde fantoma comunismului sovietic mai bântuie încă, tulburând conștiințele oamenilor.
Pentru cei care mai iubesc încă alăturarea de tovarăși, amintim ce a însemnat comunismul în lume, ca număr de victime umane: peste 94 de milioane de victime (65 de milioane în R. P. Chineză, 20 de milioane în URSS, 2 milioane în Cambodgia, 2 milioane în Coreea de Nord, 1,7 milioane în Africa, 1,5 milioane în Afganistan, 1 milion în statele comuniste din Europa de Est, 1 milion în Vietnam, 150.000 în America Latină, 10.000 de decese în urma acțiunilor mișcărilor comuniste internaționale și a partidelor comuniste care nu erau la putere).
Și tot pentru visătorii roșii, reproducem un fragment din comentariul lui Nicolae Manolescu: ”Comunismul a pierdut, una după alta, toate bătăliile pe care le-a purtat cu Occidentul democratic (economică, socială, tehnologică, politică etc.), mai puțin una, aceea propagandistică. Efectul îl trăim şi astăzi, când orice încercare de a face comunismului un proces se lovește de o rezistență, teribilă nu numai în Est, dar, parcă, mai ales, în Vest. Considerându-se pe sine democratic (adevărata democrație!), comunismul a tras o mulțime de foloase necuvenite de pe urma condamnării fascismului. Cel mai de seamă rămâne acela de a se fi sustras judecății istoriei”.
Romeo Crîşmaru, evz.ro