Reîntoarcerea la izolare trebuie să fie “ultima soluţie”, transmite OMS.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a subliniat marţi că reîntoarcerea la perioada de izolare totală, pe care o preconizează deja unele ţări din Europa în faţa creşterii numărului de cazuri de COVID-19, trebuie să fie “ultima soluţie” în actuala luptă împotriva pandemiei de coronavirus, relatează EFE.
“Restricţiile mari de mişcare care ţin multă lume în casă şi limitează multora posibilitatea de a merge la lucru şi a socializa trebuie să fie ultima soluţie atunci când vine vorba de prevenirea COVID-19 şi evitarea saturării sistemelor sanitare”, a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.
El a precizat că acest tip de măsuri “nu sunt sustenabile, ţinând cont de impactul social şi economic mare”, transmite Agerpres.
Jasarevic a insistat că “nu este vorba de a alege între a lăsa virusul liber sau a închide societăţile noastre” şi a subliniat că există mai multe mijloace pentru a combate pandemia care includ igiena mâinilor, distanţarea fizică, utilizarea măştilor sanitare şi urmărirea cazurilor şi a contactelor de către reţelele sanitare”.
Purtătorul de cuvânt al OMS a precizat că măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului trebuie să depindă întotdeauna de rapoartele privind riscurile locale şi a subliniat că izolarea la nivel naţional “nu poate fi o măsură de control implicită”.
El a admis totuşi că “unele ţări s-au văzut obligate să adopte măsuri pentru ca cetăţenii să rămână acasă pentru a gestiona rapid creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi spitalizările” şi a câştiga astfel timp pentru a ameliora capacitatea de răspuns a sistemelor lor sanitare.
Sursa: Agerpres
29 comments
how to get cialis generic for cialis buy ed pills tablets
cialis ca cialis for men over 50 ed pills otc
oral accutane 10mg order absorica for sale zithromax for sale online
isotretinoin 20mg drug buy amoxicillin 500mg without prescription azithromycin price
buy azithromycin 500mg pill oral omnacortil 40mg buy neurontin 800mg without prescription
buy azithromycin paypal gabapentin medication buy gabapentin 800mg generic
furosemide 40mg usa lasix 100mg usa purchase albuterol generic
buy lasix paypal buy albuterol 4mg sale buy albuterol 2mg without prescription
vardenafil 20mg price buy hydroxychloroquine for sale plaquenil 200mg cheap
cost levitra order hydroxychloroquine 400mg generic order plaquenil pill
ramipril online altace for sale buy generic arcoxia over the counter
buy altace 10mg online order arcoxia generic buy arcoxia 60mg generic
levitra 20mg oral buy generic tizanidine online buy cheap plaquenil
buy vardenafil 10mg for sale buy zanaflex for sale hydroxychloroquine 200mg drug
asacol 400mg ca order asacol pill avapro 150mg canada
order mesalamine 800mg online cheap purchase irbesartan without prescription purchase irbesartan online
buy benicar generic depakote us depakote 500mg drug
order olmesartan online order benicar 10mg pill purchase divalproex generic
buy temovate online buy cordarone 100mg without prescription order cordarone 200mg
buy generic coreg 25mg purchase carvedilol generic chloroquine 250mg us
order acetazolamide sale buy imuran 25mg pills purchase azathioprine generic
diamox online order diamox 250mg cost azathioprine 25mg pills
digoxin price buy generic micardis buy molnupiravir 200 mg without prescription
lanoxin price buy lanoxin 250 mg without prescription order molnunat 200mg pill
buy generic naprosyn for sale buy cefdinir 300mg lansoprazole 15mg generic
naprosyn 500mg pill order naproxen without prescription buy prevacid 15mg generic
order baricitinib online cheap baricitinib 2mg uk order generic lipitor
buy albuterol generic albuterol 100 mcg cheap order phenazopyridine for sale
cost proventil 100mcg pyridium cost pyridium pills