OMS: 500 de persoane au fost expuse la substanțe chimice toxice în orașul sirian Douma

OMS: 500 de persoane au fost expuse la substanțe chimice toxice în orașul sirian Douma

Aproximativ 500 de pacienți care au fost tratați în centre medicale au prezentat simptome relevând o expunere la substanțe chimice toxice în Douma, oraș sirian aflat la circa 17 kilometri de Damasc, a declarat miercuri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a condamnat presupusul atac chimic de sâmbătă, atribuit de Occident regimului președintelui Bashar al-Assad, informează Reuters și EFE.

În același timp, OMS a „cerut” acces „imediat” la victimele presupusului atac chimic, exprimându-și indignarea față de bombardamentele care au provocat simptome similare celor cauzate de substanțe chimice.

„Toți trebuie să fim indignați de aceste informații și imagini oribile venite din Douma”, unde s-a produs atacul, a declarat Peter Salama, responsabil de răspunsurile de urgență în cadrul acestei agenții ONU.

„OMS cere acces imediat și fără restricții în zonă pentru a îngriji persoanele afectate, pentru a evalua impactul asupra sănătății și pentru a furniza un răspuns cuprinzător despre sănătatea publică”, subliniază acesta într-un comunicat.

Citând informații publicate de organizații medicale locale din Douma, OMS a indicat că „în jur de 500 de pacienți au prezentat semne și simptome asemănătoare cu expunerea la substanțe chimice toxice”.

„Au existat semne de iritație severă a mucoasei, probleme respiratorii și tulburări ale sistemului nervos la persoanele expuse”, potrivit comunicatului.

SUA, Marea Britanie și Franța acuză regimul președintelui sirian Bashar al-Assad că este responsabil de acest atac, făcând să planeze amenințarea unei riposte militare împotriva Siriei.

OMS a livrat clinicilor medicamente care pot trata anumite tipuri de agenți chimici, prin intermediul convoaielor umanitare în Siria în decursul ultimilor ani.

0