Olesea Stamate o contrazice pe Maia Sandu: asemenea oameni nu au existat

by D M
Distribuiti mai departe...

Ministrul Justiției, Olesea Stamati, a contrazis-o pe Maia Sandu, prim-ministru, în ceea ce privește rezultatele concursului de selectare a candidaților pentru funcția de procuror general.

Aseară, Maia Sandu a spus, după ce au fost selectați patru candidați care vor fi propuși Consiliului Superior al Procurorilor, s-a așteptat ca „această preselecție să promoveze pe lista scurtă mai mulți oameni din societatea civilă”.

Ministra Justiţiei, Olesea Stamate, a declarat într-un interviu pentru europalibera.org că „şi-ar fi dorit” şi ea să vadă mai mulţi candidaţi din societatea civilă care „să întrunească condiţiile”, dar că aceştia nu au existat.

„Concursurile merg bine acolo unde instituţiile statului îşi fac treaba. Am făcut muncă de detectivi. Data viitoare, ne vom gândi de zece ori dacă să facem concurs pe o astfel de poziţie”, a spus Olesea Stamate.

Copreședintele Blocului ACUM, Andrei Năstase, a cerut, la rândul său, publicarea înregistrărilor video ale interviurilor, transparentizarea maximă și imediată a întregului proces de selecție a candidaturilor pentru funcția de Procuror General.

Amintim că, ieri, Comisia pentru preselecția candidaților la funcția de Procuror General i-au selectat Oleg Crâșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo. Aceste candidaturi vor fi transmise CSP pentru selectarea unui singur candidat care va fi propus spre aprobare președintelui Igor Dodon.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.