Oficialităţile din Jakarta, în „război” cu șobolanii: Oamenii sunt plătiți ca să îi prindă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nou iniţiativă legislativă propusă de oficialităţile din Jakarta, fiecare locuitor va primi o sumă de bani pentru fiecare şoarece prins.

Capitala indoneziană, Jakarta, unul dintre cele mai aglomerate şi mai poluate oraşe din lume, a lansat un nou program prin care se încearcă îndepărtarea rozătoarelor de pe străzi, oferind localnicilor câte 1,5 dolari americani pentru fiecare şobolan prins. Autorităţile speră că prin această măsură să poată curăţa străzile megaoraşului care găzduieşte aproape 10 milioane de locuitori de şobolanii impresionant de mari care pot fi văzuţi pe străzile presărate cu gunoi şi în cartierele sărace.

„Sunt foarte mulţi şobolani aici şi sunt foarte mari” – a anunţat Djarot Saiful Hidayat, viceguvernatorul Jakartei, menţionând că, întâlnind un astfel de şobolan, i-a venit ideea de a lansa acest program, şi a mai adăugat că „şobolanii sunt periculoşi şi ar putea împrăştia boli”. Viceguvernatorul nu a indicat modalitatea prin care localnicii să prindă şobolanii şi nici dacă trebuie predaţi autorităţilor vii sau morţi, însă a rugat cetăţenii să nu folosească arme de foc, potrivit Rador.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...