Scafandrii au descoperit douăsprezece cadavre după prăbușirea, la 31 mai, a unui elicopter cu înalți responsabili regionali, într-un lac din nord-vestul Rusiei.
Unele mass-media ruse au relatat că oficialii regionali, implicați în acest accident aerian, erau angrenați în pregătirea vizitei președintelui rus Vladimir Putin în zonă, inclusiv a unei partide de pescuit pentru șeful statului rus, după cum a relatat agenția de presă din Murmansk, Flash Nord, preluată de mai multe canale media ruse și internaționale.
Elicopterul, un Mi-8, la bordul căruia se aflau 18 persoane, între care cinci membri ai echipajului, s-a prăbușit în lacul Munozero, în regiunea Murmansk.
12 trupuri neînsuflețite au fost recuperate și căutările vor continua luni, potrivit autorităților regionale, citate de agenția rusă de presă ITAR-TASS.
A fost stabilită deja identitatea a nouă victime ale accidentului aviatic, printre care se numără și Serghei Skomorohov, viceguvernatorul regiunii Murmansk. Conform Ria Novosti, identitatea a zece victime a fost stabilită.
Printre ceilalți ocupanți ai elicopterului se aflau cunoscuți oameni de afaceri, cum ar fi Aleksei Grigoriev, directorul general al întreprinderii Apatit, specializată în fosfat — una din cele mai mari facilități din lume pentru producerea de materii prime pe bază de concentrat de apatit, cu o concentrație de P2O5 mai mare de 35,7% — și adjunctul său, Konstantin Nikitin.
Doar două persoane au supraviețuit accidentului și au fost spitalizate, a declarat Comisia de anchetă de pe lângă Parchetul General de la Moscova.
Cei doi supraviețuitori au fost găsiți plutind în lac, atașați de scaunele lor, de către pescari, a explicat AFP Denis Pușin, purtător de cuvânt al administrației regionale Murmansk.
Anchetatorii estimează că accidentul ar fi avut drept cauză o defecțiune a aparatului de zbor sau vremea rea.