Obicei nociv: Ce riscă cei care stau 8 ore pe zi la birou

Obicei nociv: Ce riscă cei care stau 8 ore pe zi la birou

Cei care lucrează la birou 8 ore pe zi prezintă un risc de aproape două ori mai mare de a muri prematur, chiar dacă fac sport cu regularitate, arată un studiu recent.

Fie că stai pe scaun toată ziua, fie că preferi să te mai ridici când şi când, timpul tot mai mare de inactivitate fizică creşte riscul morţii premature, potrivit unui studiu publicat în revista „Annals of Internal Medicine” şi citate de The Independent.

Echipa de cercetători, condusă de omul de ştiinţă Keith Diaz, a monitorizat mişcările a aproape 8.000 de adulţi de peste 45 de ani, cerându-le acestora să poarte un accelerometru pe şold.

În 10 zile, cercetătorii au descoperit că statul pe scaun sau stilul de viaţă sedentar ocupă 12,3 ore din 16 ore pe zi în care un om este treaz. Această cifră arată că oamenii care lucrează la birou petrec în jur de 77% din zi fără a avea activitate fizică.

Studiul a continuat timp de patru ani. Datele finale au scos la iveală faptul că cei care au continuat să îşi păstreze acest stil de viaţă au prezentat şi cel mai mare risc de mortalitate în acea perioadă.

Autorii studiului recomandă ca oamenii să se ridice de pe scaun la fiecare 30 de minute petrecute la birou şi să facă puţină mişcare.

„Statul pe scaun este noul fumat”, a spus unul dintre cercetătorii care s-au ocupat de acest studiu.

Aceste date susţin rezultatele unei alte cercetări, realizate de Universitatea Cambridge anul trecut, care arată că unul din şase decese – 90.000 într-un an – sunt cauzate de cele 8 ore pe zi petrecute la birou.

0