Obama și Merkel au convenit să aplice noi sancțiuni Rusiei „dacă va fi necesar”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele american Barack Obama și cancelarul german Angela Merkel au avut luni o convorbire telefonică, în cadrul căreia au discutat despre situația din Ucraina, cooperarea bilaterală și criza din Iran.

Aflați la prima discuție de la izbucnirea noului scandal de spionaj dintre cele două state, Obama și Merkel au căzut de acord „că Rusia trebuie să ia imediat măsuri pentru detensionarea situației în estul Ucrainei în contextul violențelor din zonă”, conform Agerpres.

Ei au insistat că Moscova trebuie să susțină o încetare a focului, o foaie de parcurs pentru discuții în cadrul grupului de contact al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și introducerea unui mecanism OSCE de monitorizare a frontierelor. Rusia trebuie de asemenea să pună capăt fluxului de armament greu, echipamente și combatanți spre regiunile separatiste din Ucraina, au mai convenit Obama și Merkel.

De asemenea Obama și Merkel „au făcut schimb de opinii despre cooperarea americano-germană în domeniul informațiilor secrete”, iar președintele american a spus că va discuta îndeaproape despre mijloacele de a îmbunătăți această cooperare, a precizat Casa Albă într-un comunicat.

Cei doi lideri au avut mereu o relație de lucru solidă. Însă dezvăluirile privind presupusul spionaj în favoarea SUA au afectat relațiile dintre cei doi aliați. Într-un interviu difuzat sâmbătă de postul public de televiziune ZDF, cancelarul german a făcut apel la Washington să-și schimbe comportamentul în materie de spionaj. „Nu mai trăim în epoca Războiului Rece, când nimeni nu avea, probabil, încredere în nimeni”, a afirmat Merkel.

Relaţiile dintre Berlin şi Washinton s-au tensionat, după ce Guvernul german a anunţat joi expulzarea şefului serviciilor secreete americane pentru Germania, într-un caz de spionare a unor oficiali germani de rang înalt în contul Washingtonului, o măsură adoptată rar între aliaţi apropiaţi din cadrul NATO.

Deşi Ambasada americană în Germania a calificat drept „esenţială” continuarea „cooperării strânse” cu Berlinul, Statele Unite au sugerat vineri că nu sunt mulţumite de reacţia autorităţilor germane în cazul de spionaj.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...