Oazu Nantoi: În Republica Moldova, niciun politician nu este capabil să abordeze problema conflictului transnistrean

Oazu Nantoi: În Republica Moldova, niciun politician nu este capabil să abordeze problema conflictului transnistrean

Cele patru acorduri semnate recent între Chişinău şi Tiraspol, fără să se întreprindă ulterior nimic pentru realizarea lor, este, în opinia directorului de programe de la Institutul pentru Politici Publice (IPP). Oazu Nantoi, un bluf care a convenit birocraţiei de la OSCE.

Nantoi consideră că înţelegerile agreate între Chişinău şi Tiraspol, înţelegeri menite, potrivit guvernării, să întărească încrederea între locuitorii de pe ambele maluri, nu înseamnă că au fost resimţite în sens pozitiv şi de către cetăţenii Republicii Moldova din stânga Nistrului.

Mai mult decât atât, acesta a precizat că ceea ce numesc autorităţile „evoluţii” în consflictul transnistrean, nu a apropiat nici măcar cu un milimetru Chişinăul şi Tiraspolul de soluţionarea conflictului, dacă e să ne referim la varianta de soluţionare a conflictului prin crearea unui stat democratic, funcţional şi viabil, protejat de orice manifestări de separatism pe întreg teritoriul ţării.

„În situaţia în care anul 2018 este un an electoral şi nu numai la noi, dar şi în Rusia, cu toate că acolo despre alegeri nu e vorba, ci de reconfirmări, în situaţia când Ucraina în anul 2018 va începe să se gândească şi ea la alegerile din 2019, prezidenţiale şi în Rada Supremă, deci nu există motive pentru optimism în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului. Eu, cel puţin, nu am în vedere alipirea mecanică a două nenorociri, ci crearea unui stat de drept, funcţional pe întreg teritoriul Moldovei. Or, la noi în Republica Moldova, nimeni dintre politicieni nu încearcă şi nici nu este capabil să gândească şi să abordeze această problemă într-o asemenea manieră”, a declarat Oazu Nantoi, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

În contextul semnării celor patru protocoale de către negociatorii-şefi din partea Chişinăului şi Tiraspolului, expertul a menţionat că autorităţile vorbesc despre această aşa-zisă colaborare ca despre nişte paşi mici, fără să specifice în ce direcţie sunt orientaţi aceşti paşi şi când anume va fi soluţional conflictul, nu prin atribuirea statutului juridic special, ci prin crearea unui stat funcţional în care cetăţenii Republicii Moldova să aibă aceleaşi drepturi şi posibilităţi pe întreg teritoriul ţării.

„Noi avem Autonomia Găgăuză, durere de cap pentru cei care au cap, dar asta nu înseamnă deloc că aceasta poate fi model pentru aşa-zisa Transnistrie şi nemaivorbind de faptul că Federaţia Rusă nicidecum nu doreşte să-şi evacueze trupele şi nicio persoană de la guvernare nici nu încearcă să-şi formuleze întrebarea: care sunt acele condiţii potrivit cărora Federaţia Rusă îşi va evacua trupele?

Prin urmare, noi avem de-a face cu un spectacol dezgustător, provincial, care nu prezintă interes pentru nimeni, în primul rând, spre regret pentru cetăţenii Republicii Moldova, care se interesează cum să fugă din această ţară şi anul 2018 nu ne promite nouă nimic pozitiv, în afara faptului că businessul din stânga Nistrului profită de prevederile Acordului de Asociere fără ca să plătească impozite în bugetul naţional al Republicii Moldova. Cred că asta-i demagogie”, a explicat Nantoi.

Cât despre prevederile celor patru acorduri semnate recent între Chişinău şi Tiraspol, directorul de programe IPP le consideră un bluf care a convenit birocraţiei de la OSCE, dar care face parte din procesul de degradare a proiectului de statalitate a Republicii Moldova.

0