O partitură enigmatică a lui Claude Debussy a reapărut după aproape 100 de ani de la ultima înregistrare

O partitură enigmatică a lui Claude Debussy a reapărut după aproape 100 de ani de la ultima înregistrare

Un manuscris al compozitorului francez Claude Debussy (1862-1918) a reapărut la circa 90 de ani de când a fost văzut ultima dată. Debussy avea doar 19 ani când a compus partitura și încerca să supraviețuiască cu meseria lui de profesor de muzică.

Partitura include pian și voce pentru Hymnis, scris de poetul Théodore de Banville care, alături de Paul Verlaine, era scriitorul cu cea mai mare influență asupra operei compozitorului, relatează The History Blog.

Manuscrisul nu a fost publicat niciodată, iar ultima documentare a sa a fost în 1926 când a fost vândut la o licitație în Paris. De asemenea, nu a ajuns în niciun catalog al lui Debussy.

Documentul, care va fi scos la licitaţie pe 29 mai, conţine încă 15 pagini de muzică necunoscută a artistului. „Toţi cu care am vorbit sunt entuziasmaţi, pentru că putem să ne uităm la partitură prima dată după aproape 100 de ani”, a precizat compozitorul şi pianistul Jeff Cohen.

Licitaţia va avea loc la Christie’s Paris şi se estimează că va fi vândut pentru 120.000 – 180.000 de euro.

0