O organizație germană de caritate va oferi suport azilurilor de bătrâni și internatelor din Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul muncii, protecției sociale și familiei, Valentina Buliga a avut o întrevedere cu reprezentanții organizației germane Humanitave Hilfe Osteuropa – Diakonishe Wenk, în cadrul căreia s-a discutat depre intenția organizației de caritate de a acorda suport umanitar pentru instituțiile rezidențiale aflate în subordinea ministerului.

Despre asta a anunțat vineri serviciul de presă al ministerului.

În cadrul discuțiilor s-a convenit a fi semnat și un memorandum de colaborare în domeniul asistenței sociale, privind susținerea umanitară, prin acordarea la etapă inițială, de utilaj de bucătărie și lenjerie de pat pentru azilurile de bătrâni și internatele aflate în subordinea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Republica Moldova.

Reprezentanții fondului de caritate din Germania au informat că scopul proiectului este de a oferi suport Republicii Moldova în îmbunătățirea condițiilor de trai a beneficiarilor acestor instituții, dar și a condițiilor de lucru a personalului ce activează în instituțiile rezidențiale. Oaspeții au anunțat că primul lot de ajutoare va avea o valoare de până la 25 de mii de euro și va fi repartizat în conformitate cu necesitățile strigente identificate împreună cu angajații din domeniul asistenței sociale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...