O nouă ședință în dosarul lui Ilan Șor, amânată de Curtea de Apel Cahul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O nouă ședință de judecată în dosarul primarului de Orhei, Ilan Șor a fost amânată azi de Curtea de Apel Cahul. La fel ca data trecută, ședința nu s-a desfășurat din cauza faptului că încă nu este finalizată expertiza financiar-contabilă dispusă anterior de către instanța de judecată la cererea apărării.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, ședința a fost amânată pentru 20 februarie curent, urmând ca instanța să solicite urgentarea efectuării expertizei financiare. Această expertiză a fost solicitată în septembrie curent de avocații lui Șor.

La fel ca și în cazul altor ședințe de judecată, în fața instanței s-au adunat mai mulți susținători ai Partidului Șor pentru a cere „să se facă dreptate” în privința dosarului lui Ilan Șor.

Judecătoria Chișinău, oficiul Buiucani, a emis pe 21 iunie 2017, o hotărâre prin care actualul primar de Orhei a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. În aceeași zi, Ilan Șor a fost eliberat din arest la domiciliu, iar până la pronunțarea sentinței definitive se află sub control judiciar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...