O nouă forță ar putea apărea în fotbalul englez; Newcastle United, aproape de a fi cumpărată pentru o sumă importantă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Amanda Staveley, o femeie de afaceri britanică, a făcut o ofertă de 300 milioane lire sterline (338 milioane euro) pentru cumpărarea clubului englez de fotbal Newcastle United, anunţă presa britanică, citată de AFP.

Societatea financiară deţinută de Staveley, PCP Capital Partener, care a purtat negocieri cu Newcastle mai multe săptămâni, a înaintat această ofertă actualului proprietar al clubului, Mike Ashley, precizează BBC.

Ashley, un om de afaceri care conduce un mare lanţ de magazine de articole sportive, a anunţat în luna octombrie că doreşte să vândă clubul Newcastle, în fruntea căruia se află de zece ani. El a cheltuit 150 milioane euro pentru achiziţionarea echipei din nordul Angliei, în 2007. În deceniul care a trecut de atunci, Newcastle a retrogradat de două ori în liga secundă, revenind însă de fiecare dată în anul următor, „coţofenele” reuşind ultima promovare la finalul sezonului trecut.

Amanda Staveley, care l-a ajutat pe şeicul Mansour bin Zayed al-Nahyan, membru al familiei regale din Abu Dhabi, să negocieze achiziţionarea clubului Manchester City în 2008, a fost văzută luna trecută în tribunele stadionului lui Newcastle, St. James Park.

Newcastle United ocupă locul 11 în Premier League după 12 etape, cu 14 puncte.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...