O monedă descoperită pe o insulă din Australia ar putea fi cel mai vechi artefact găsit pe acest continent

O monedă descoperită pe o insulă din Australia ar putea fi cel mai vechi artefact găsit pe acest continent

O monedă africană ce ar data din epoca medievală, descoperită pe o insulă australiană nelocuită, ar putea fi cel mai vechi artefact găsit vreodată pe acest continent, informează Xinhua.

Descoperirea acestei monede de cupru pe insula Elcho din arhipelagul Wessel, aflat în largul coastelor Teritoriului de Nord (NT), a fost legată de cea a unor monede similare, găsite de un membru al aviaţiei australiene (RAAF) pe o plajă neidentificată din Insulele Wessel în 1944.

Monedele descoperite în 1944 au fost asociate cu Kilwa, un străvechi oraş est-african situat pe o insulă, în apropierea coastei sudice a Tanzaniei din zilele noastre. Dacă se va dovedi că şi moneda recent descoperită provine din Kilwa, ea ar putea avea o vechime de 1.000 de ani.

Moneda a fost trimisă la Canberra, unde analizele ştiinţifice vor confirma originea sa.

„Va dura cel puţin câteva săptămâni, dar dacă conţinutul de cupru este acelaşi … ar putea fi cu adevărat”, a declarat marţi Mike Owens, istoric amator şi membru al grupului care a descoperit moneda, pentru Australian Broadcasting Corporation (ABC).

„Este foarte fragilă şi subţire, dar are mărimea, greutatea şi culoarea potrivite, iar experţii noştri cred că moneda provine din estul Africii, deoarece nu există nimic comparabil”, a explicat el.

Mike Owens şi colegii lui de la Past Masters, un grup de istorici, arheologi şi cercetători amatori, au petrecut cinci ani căutând locul descoperirii din 1944. Ei speră să găsească situl original şi pe baza acestei informaţii să identifice modul în care monede descoperite au ajuns în Australia.

0