O formațiune condamnă intenția de a repara Președinția de către Turcia. „Un atentat grav la siguranța și la imaginea statului”

O formațiune condamnă intenția de a repara Președinția de către Turcia. „Un atentat grav la siguranța și la imaginea statului”

Finanțarea lucrărilor de reparație a Președinției din contul Turciei, fapt anunțat de președintele Igor Dodon, este o idee „neavenită (n.red. – lipsită de legitimitate) și de principiu nepotrivită normelor scrise și nescrise ale unui stat suveran și independent”. Afirmația aparține Partidului Liberal Reformator într-o declarație de presă în care își exprimă „nedumerirea și legitima indignare” în legătură cu planurile puse la cale de Igor Dodon.

Potrivit formațiunii, reparația edificiilor din categoria celor de prim rang din care face parte și Președinția sunt de competența exclusivă a statului Republica Moldova. „Este o axiomă general recunoscută și strict onorată de statele care se respectă, pentru că asemenea acțiuni țin în primul rând de simbolistica înaltei demnități suverane pe care o însumează aceste instituții, indiferent cine le ocupă vremelnic, dar și de aspectele de securitate și siguranță ale statului, lucruri deloc de neglijat”, se arată în declarația formațiunii.

Vedeți și: Turcii finanțează integral reparația clădirii Președinției; Lucrările vor începe în câteva săptămâni

PLR consideră că negocierile separate și netransparente purtate de Igor Dodon cu președintele Turciei și reprezentanții Guvernului turc pe acest subiect, înțelegerile la care s-a ajuns sunt „un atentat grav la siguranța și la imaginea statului Republica Moldova”.

„Oricare finanțare străină este o investiție a țării respective. Investiția este bazată pe un interes pe care urmărește să-l obțină finanțatorul în țara în care face investiția”, mai afirmă formațiunea. Astfel, Partidul Liberal Reformator cere Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova să revină cât mai grabnic la acest subiect, să anuleze angajamentele financiare la care s-a ajuns cu Guvernul Turciei și să prevadă surse proprii de finanțare a proiectului de restabilire a clădirii Președinției.

Partidul Liberal Reformator consideră că președintele Dodon a încălcat cu rea-credință o serie întreagă de principii legale și de etică ale suveranității statului și cere Parlamentului să pună problema inițierii procedurii de suspendare a lui din funcție, ca președinte incompetent și demnitar de rea-credință.

0