O declaraţie europeană în domeniul cărţilor va fi semnată la Târgul de la Frankfurt

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproximativ 15 manageri ai unor organisme publice europene din domeniul cărţilor vor semna o declaraţie comună, pe 9 octombrie, la iniţiativa Centrului Naţional al Cărţii (CNL) din Franţa, la Târgul de Carte de la Frankfurt, unul dintre cele mai importante evenimente de acest tip din lume.

Această primă declaraţie comună europeană în domeniul cărţilor are obiectivul de a garanta drepturile de autor şi de a le proteja pe cele ale cititorilor,

Declaraţia vizează apariţia unor poziţii comune referitoare la apărarea drepturilor de autor, impunerea unui TVA redus în cazul cărţilor tipărite şi digitale şi libera alegere a cititorului, adică interoperabilitatea ce permite lecturarea oricărei cărţi de pe dispozitivul dorit.

Acţiuni colective vor putea fi astfel realizate în colaborare cu federaţiile profesionale europene.

De menționat că, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor Culturii din UE, pe 24 septembrie, la Torino, ministrul francez Fleur Pellerin a „insistat asupra necesităţii de a păstra finanţarea creaţiei şi remunerarea creatorilor, care reprezintă o condiţie obligatorie pentru menţinerea vitalităţii sectorului cultural european”.

Târgul de carte de la Frankfurt are loc în acest an în perioada 8 – 14 octombrie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...