O companie aeriană rusească își suspendă activitatea din cauza sancțiunilor UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Compania aeriană low-cost Dobroliot, o filială a Aeroflot, a anunţat duminică suspendarea zborurilor sale în contextul noilor sancţiuni introduse contra Rusiei de UE, care acuză Moscova că este implicată în războiul din Ucraina.

„Compania aeriană Dobroliot suspendă temporar zborurile începând cu 4 august 2014 (…), din cauza unor sancţiuni economice ale Uniunii Europene”, a anunţat compania într-un comunicat.

„Mai mulţi contractanţi europeni au refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile” luate faţă de Dobroliot, anulând contractele de leasing, mentenanţă tehnică şi asigurare a avioanelor, care au fost încheiate cu Dobroliot, o filială a Aeroflot, cea mai importantă companie aeriană din Rusia, potrivit comunicatului.

„În faţa acestor presiuni fără precedent (…), Dobroliot se vede obligată să-şi suspende zborurile şi vânzarea biletelor”, anunţă compania aeriană.

UE a anunţat marţi noi sancţiuni contra Moscovei, pe care o acuză de implicare în războiul din Ucraina. Acestea sunt cele mai importante sancţiuni introduse contra Rusiei de la sfârşitul Războiului Rece.

Compania aeriană Dobroliot a efectuat primul său zbor în iunie de la Moscova la Simferopol, capitala Peninsulei ucrainene Crimeea, alipită în martie la Rusia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...