(VIDEO) EUROVISION 2017 Italia și Portugalia își dispută trofeul de învingător; Ce șanse au Republica Moldova și România

(VIDEO) EUROVISION 2017 Italia și Portugalia își dispută trofeul de învingător; Ce șanse au Republica Moldova și România

Italia și Portugalia au ajuns în finala concursului Eurovision 2017 ca mari favorite, exceptând surprizele, pentru marea gală de sâmbătă care se va desfășura la Centrul Internațional de Expoziții de la Kiev, relatează EFE.

Doar Bulgaria, Belgia și Suedia îndrăznesc să viseze să răstoarne pronosticurile caselor de pariuri care au de obicei dreptate, cu mici excepții.

Pe ultima sută de metri, în ceea ce priveşte câştigătorul Eurovision 2017, reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa „Amar Pelos Dois“, a reuşit să-l devanseze pe principalul favorit de până acum, italianul Francesco Gabbani, care mizează pe melodia „Occidentali’s Karma“. Totuşi lupta rămâne foarte strânsă între cei doi, conform site-ului eurovisionworld.com care adună cotele mai multor case de pariuri.

Concurentul Italiei Francesco Gabbani, cu piesa „Occidentali’s Karma” are şanse să câştige concursul Eurovision, dacă ne luăm după popularitatea de care se bucură piesa sa. Videoclipul piesei are peste 110 milioane de vizualizări pe Youtube. Site-ul oficial al concursului îl clasează la moment, însă, pe poziția a 2-a, după reprezentantul Portugaliei. Criticii sunt de părere, însă, că ritmul antrenat și punerea în scenă, cu gorila cântând și dansând alături de el, sunt exact ceea ce trebuie pentru a obține victoria.

Totuși marea senzație a ediției de anul acesta este portughezul Salvador Sobral, a cărui piesă „Amar Pelos Dois” a devenit miza multor jurnaliști de specialitate. Reacțiile pe rețelele de socializare care au izbucnit în aplauze la reprezentația sa din prima semifinală au fost unanime, iar modul său nonșalant de interpretare a câștigat eurofanilor care l-ar putea propulsa la victorie.

Totuși noul sistem de punctare lansat anul trecut în care nota telespectatorilor și a juriului profesionist cântăresc în mod egal ar putea prejudicia favoriții publicului, cum s-a întâmplat anul trecut la Stockholm. Atunci Rusia a fost cea care a câștigat televotul, însă grație juriului victoria a fost obținută de Ucraina, pentru un cântec cu accente politice în care Jamala amintea de deportarea tătarilor din Crimeea pe vremea URSS în al Doilea Război Mondial.

Cel mai tânăr participant bulgarul Kostov, 17 ani, este dintre puținii care ar putea întoarce sorții în favoarea sa, alături de Belgia și Suedia, care închid lista celor cinci mari favoriți. Criticii sunt de părere că balada sa „Beautiful Mess” și vocea puternică a interpretului, precum și sobrietatea punerii în scenă au mari șanse să aducă victoria Bulgariei.

De asemenea, spectacolul oferit de suedezul Robin Bengtsson este considerat de critici unul dintre cele mai bune de la actuala ediție a Eurovision, în timp ce cântecul Belgiei a urcat rapid la casele de pariuri în top 5.

Șanse mari are și România, reprezentată în acest an de Ilinca și Alex Florea. Piesa celor doi „Yodel It!” este cotată bine la casele de pariuri. România este clasată pe locul 7 în topul ţărilor favorite la câştigarea Eurovision 2017, potrivit site-ului eurovisionworld.com care adună cotele mai multor case de pariuri. Înainte de cele două semifinale piesa „Yodel It!“ se afla pe poziţia 6 în clasament.

La momentul scrierii acestei știri, Republica Moldova se află pe locul 9 în acest clasament. Înainte de semifinale Piesa „Hey Mamma” a băieților de la SunStroke Project deține o cotă de 151.00 și se afla la mijlocul clasamentului.

Croația, Australia, Armenia, Marea Britanie, Danemarca, Azerbaidjan, și în mai mică măsură Israel sunt ceilalți participanți care au atras atenția criticilor.

imageResize (1)

0