Nu e scenariu de film! La solicitarea lui Voronin, fostul comunist Marian Lupu va efectua un audit privind reconstrucția Președinției lui Dodon

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Întrunit în ultima ședință în actuala componență, Parlamentul a aprobat astăzi mai multe decizii de numiri și eliberări din funcții, precum și aprobarea unor hotărâri și proiecte de legi. Câteva dintre acestea se referă și la Curtea de Conturi. Într-un final, s-a creat o situație ruptă parcă din scenariile de film: fostul candidat la funcția de președinte Marian Lupu, numit în funcția de președinte al Curții de Conturi, va efectua un audit public a proiectului de asistență tehnică privind reconstrucția clădirii Președinției Republicii Moldova, la solicitarea fracțiunii fostului președinte al țării Vladimir Voronin.

Prima dintre deciziile cu referire la Curtea de Conturi a fost acceptarea de către Parlament a cererii de demisie a președintelui Curții de Conturi, Veaceslav Untilă, „în legătură cu trecerea la un alt loc de muncă”. Ulterior, tot în cadrul ședinței plenare de astăzi, acesta a fost numit în funcția de director al Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare Energetică, alături de deputații Ștefan Creangă și Eugen Carpov, precum și fostul ministru al Economiei Octavian Calmîc.

Puțin mai târziu, într-un alt proiect de lege, democratul Marian Lupu a fost numit în funcția de președinte al Curții de Conturi cu 52 de voturi ale majorității parlamentare. În legătură cu aceasta liderul comunist Vladimir Voronin a ținut să-l întrebe pe fostul său discipol „cum va reacționa la indicații”, iar acesta a spus că „unica indicație este hotărârea Parlamentului”, în rest „Curtea nu ține cont de niciun fel de indicații”.

Încă un proiect în care este vizată Curtea de Conturi este și inițiativa fracțiunii Partidului Comuniștilor cu privire la efectuarea unei misiuni de audit public al proiectului de asistență tehnică privind reconstrucția clădirii Președinției Republicii Moldova.

Fracțiunea PCRM a opinat că proiectul de asistență tehnică pentru reconstrucția clădirii Președinției s-ar fi petrecut cu încălcări ale legislației, iar procesul nu ar fi fost transparent.

Astfel, la inițiativa PCRM, Parlamentul a solicitat Curții de Conturi, conduse de fostul comunist Marian Lupu, efectuarea misiuni de audit public a Președinției conduse actualmente de fostul comunist Igor Dodon.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...