Noul ministrul de Externe al RM nu crede în integrarea statului nostru în Uniunea Europeană

by D M
Distribuiti mai departe...

Noul ministrul de Externe al R. Moldova, Aureliu Ciocoi, nu crede în integrarea statului nostru în Uniunea Europeană. Acesta a îndemnat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă „să terminăm cu comedia depunerii cererilor de aderare la UE”, fiindcă o să ne pomenim în situația statelor din Balcani care stau la ușa UE în timp ce Bruxellesul a înghețat orice integrare în spațiul comunitar.

Întrebat de către Europa Liberă dacă R. Moldova va merge la Bruxelles cu cerere de aderare la UE, Ciocoi a spus următoarele: „Stați puțin, haideți să terminăm cu comedia depunerii cererilor de aderare a Republicii Moldova la UE”.„Haideți să fim realiști, vedeți ce se întâmplă acum cu statele din Balcani. Ați văzut inițiativa Franței care a spus că „dlor, blocăm aderarea Albaniei și a altor state candidat la aderare din spațiul balcanic”. Întrebarea mea: credeți că în cazul Republicii Moldova se va acționa altfel, când va veni rândul Republicii Moldova?”, a declarat șeful diplomației moldovenești.

Totodată, Ciocoi a spus că Republica Moldova rămâne consecventă angajamentelor pe care și le-a asumat cu UE.„Este în interesul nostru, în primul rând, să implementăm plenar Acordul de Asociere. Mai mult decât atât, eu aș merge mai departe și aș începe deja, unilateral, de la bunăvoința autorităților noastre, să implementăm criteriile de la Copenhaga – atenție! – nu pentru a raporta la Bruxelles”, a menționat Ciocoi.

Ministrul de Externe a mai spus că pentru a deveni europeni e o cale lungă.

„Cum putem noi să pretindem că vrem să fim europeni, dacă habar nu avem de cultura europeană? Dar pretindem că vrem justiție. Trebuie să începem de la mentalitatea noastră, noi trebuie să devenim, în primul rând, europeni și, odată devenind europeni la nivel mental, abia după aceea vom putea deveni europeni în sensul adevărat al cuvântului. E un proces foarte lung în fața noastră”, a mai adăugat Ciocoi.  

Ciocoi a fost ambasador al Republicii Moldova în Germania, China și SUA. Din iunie 2018 până în noiembrie 2019 acesta a ocupat funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul politicii externe.

sursa: deschide.md


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...