Noul Imperiu Rus: Cum renaşte puterea Moscovei între vechile graniţe ale URSS

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Rusia este din nou în cărţi”, a exclamat nu demult comandantul suprem al forţelor NATO din Europa, generalul Curtis Scaparrotti, şi, într-adevăr, după 25 de ani de pauză, Kremlinul pare să fi revenit în forţă pe scenă globală, în încercarea de a recăpăta statutul de mare putere militară.

Anexarea peninsulei Crimeea de la Ucraina dezvăluie o nouă formă de expansionism a Moscovei, de această dată liderii ruşi folosind un mix de instrumente culturale, economice şi propagandistice pentru a-şi reafirma puterea asupra unor teritorii învecinate, remarcă analistul Lukas Trakimavicius, într-un editorial publicat în The Atlantic Council.

Manual de utilizare

De la distanţă, un observator neutru va remarca creşterea bugetului Apărării şi numărul ridicat de exerciţii militare desfăşurate de ruşi în imediată vecinătate a graniţelor cu NATO.

Implicaţiile sunt clare pentru toată lumea: ameninţarea Rusiei nu va slăbi în intensitate, iar politicienii vor trebui să ţină cont de acest fapt şi să înţeleagă logica din spatele demonstraţiilor de forţă ale Kremlinului.

Din tot şirul de cărţi editate în ultimii doi ani Trakimavicius a ales una pe care o recomandă călduros că lectură obligatorie pentru occidentali.

„Dincolo de Crimeea: Noul Imperiu Rus” este un volum de analiză al Agniei Grigas, autoarea aplecandu-se în special asupra modului în care Kremlinul foloseşte cei 35 de milioane de ruşi din ţările ex-sovietice pentru propriile scopuri geopolitice.

„Politică de re-imperializare”, aşa cum denumeşte Grigas strategia actuală a Kremlinului în mediul extern, urmează traiectorii distincte, combinaţia dintre căile de promovare a intereselor Rusiei fiind extrem de periculoasă pentru vecinii acesteia.

În prima fază, uneltele lingvistice şi culturale sunt puse la treabă, promovându-se drepturile minorităţii ruse. A doua faza constă în lansarea propagandei politice prin care se afirmă nevoia urgentă de a apară drepturile acestor indivizi.

Agitaţia din mediul public este urmată de demonstraţii de forţă din partea Rusiei, precum anexarea unui teritoriu (aşa cum a fost cazul Crimeei) sau crearea unor regiuni autonome, care se comportă de fapt ca nişte protectorate ruseşti.

Din Moldova până în Asia Centrală

Moldova, Ucraina şi Georgia au avut de a face cu intervenţia Moscovei în reafirmarea statutului de putere militară a Rusiei, drept exemplu stând conflictele îngheţate din regiunile separatiste precum Transnistria, Donbas sau Caucaz.

Mâna Kremlinului s-a întins şi către zona baltică, în Estonia, unde populaţia din regiunea de graniţa Ida-Viru este alcătuită în proporţie de 80% din etnici ruşi, sau în ţinutul Latgale din Letonia, cu 39% din populaţie reprezentată de minoritari ruşi.

Ambele regiuni reprezintă potenţiale focare de destabilizare a celor două ţări din spaţiul euroatlantic.

În Asia Centrală, Moscova a scăpat de sub control ţări mai bogate, precum Kazahstan, Turmenistan sau Uzbekistan, dar păstrează o mână forte în regiune prin aliaţii Tadjikistan şi Kyrgyzstan.

În zona europeană, alte două state au ajuns să-şi creioneze politică internă după cerinţele Moscovei, Belarusul şi Armenia fiind adevăraţi sateliţi ai Rusiei.

Pentru Grigas, politică expansionistă a lui Putin nu face decât să o imite pe cea a predecesorilor săi, autoarea coborând pe scara timpului până la perioada Ecaterinei cea Mare.

Acest lucru sugerează că liderul de la Kremlin este decis să refacă vechiul imperiu rus, dacă nu prin anexarea teritoriilor măcar prin stabilirea unei zone clare de influenţă a Moscovei în spaţiul ex-sovietic.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...