Nou record de vânzări pentru Mercedes în luna septembrie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Constructorul auto german Mercedes-Benz (grupul Daimler) a anunțat marți că în luna septembrie 2014 vânzările sale globale au crescut cu 14% până la cifra record de 162.746 unități, grație unei cereri puternice pentru autoturismele sale pe piețele din China și SUA.

Pe primele nouă luni, vânzările Mercedes-Benz au crescut cu 12,5% până la 1,195 milioane de autovehicule.

„Motoarele de creștere au fost modele noastre compacte și S-class”, a precizat Ola Kaellenius, membru în boardul Mercedes-Benz. De la începutul anului și până în prezent, Mercedes a vândut 75.391 sedanuri S-class, dublu față de perioada similară a anului trecut.

În luna septembrie, vânzările Mercedes în Europa au atins un nou record de 77.548 unități, în creștere cu 9,1%. În SUA, cea mai mare piața pentru marca auto germană, vânzările Mercedes au atins un nou record de 27.315 vehicule, în creștere cu 10,6%. Pe piața din China, vânzările de automobile Mercedes au crescut cu 24% până la 25.244 unități în luna septembrie și cu aproape 31% în primele nouă luni ale anului.

Devansat în 2011 de rivalul Audi, divizie a grupului Volkswagen, pe locul al treilea în topul producătorilor de automobile premium, Mercedes are drept obiectiv depășirea recordului de vânzări de 1,46 milioane unități stabilit anul trecut.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...