Maimuțele au provocat haos într-o clădire guvernamentală: Oficialii au fost nevoiți să-și părăsească birourile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Câteva maimuțe au provocat haos după ce au pătruns într-o clădire guvernamentală din New Delhi, India, oficialii locali fiind nevoiți să-și părăsească birourile pentru a se pune la adăpost, relatează miercuri agenția de presă UPI.

Oficiali din cadrul municipalității din New Delhi au declarat că au văzut cel puțin două maimuțe luni în blocul A a Centrului civic de 28 de etaje.

Unii dintre aceștia au spus că maimuțele au provocat haos în clădire, dar nimeni nu a fost mușcat sau rănit în alt mod până când personalul de securitate a reușit să-i alunge pe intruși.

„Am ieșit când am auzit zgomote ciudate în fața biroului meu după-amiază. M-am speriat când am văzut o maimuță stând lângă birou. A speriat o persoană care a făcut o fotografie. În haosul creat, o maimuță a încercat să intre în biroul meu. Am trântit ușa din interior. A fost un moment cu adevărat înfricoșător”, a declarat Mukesh Kumar Goel pentru Times of India.

El a dat vina pe personalul de securitate pentru invazia maimuțelor.

„Există personal de securitate la fiecare colț al Centrului civic și, cu toate acestea, două maimuțe au reușit să intre în blocul A, ceea ce arată neglijență din partea lor”, a declarat Goel pentru agenția DNA.

Un oficial a precizat că incursiunile maimuțelor sunt rare în clădire, dar animalele par să fi pătruns în interior pentru a se adăposti de ploaie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...