Nicolae Timofti prevede sporirea cooperării în domeniul turismului şi culturii cu UE, în 2015

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova va spori, în primul semestru al anului 2015, cooperarea în domeniul turismului şi culturii, transportului și comerțului cu UE. Despre aceasta a anunțat președintele Nicolae Timofti, în cadrul unei întrevederi cu secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, Asaf Hajiyev.

Șeful statului a salutat acțiunile Adunării Parlamentare a CEMN în vederea transformării regiunii Mării Negre într-o regiune a păcii, stabilității şi prosperității și a reiterat interesul Republicii Moldova pentru procesul de cooperare economică cu țările riverane Mării Negre.

Astfel, Timofti a arătat că în primul semestru al anului 2015, perioada în care președinția acestei organizații va fi exercitată de Republica Moldova, țara noastră își propune o agendă axată pe facilitarea comerţului, dezvoltarea infrastructurii transportului, cooperarea în domeniul turismului şi culturii, precum și dezvoltarea unei relaţii reciproc avantajoase cu UE.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au menționat necesitatea impulsionării în cadrul organizației a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii transporturilor și în domeniul energetic, fapt care va permite conexiunea cu rețelele paneuropene și euroasiatice, precum și diversificarea surselor de energie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...