Nici Năstase, nici Ceban! Socialiștii, nemulțumiți de decizia instanței privind invalidarea alegerilor și spun că o vor contesta și ei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Decizia Judecătoriei Chișinău privind nevalidarea mandatului de primar general al municipiului Chișinău și anularea acestora este criticată atât de echipa primarului ales, Andrei Năstase, cât și de cea a contracandidatului acestuia, în turul II, socialistul Ion Ceban, potrivit cărora, această decizie nu face altceva decât să-l victimizeze pe Năstase și să păstreze „Status Quo”-ul Primăriei. Astfel, atât Năstase, cât și Ceban, susțin că vor contesta decizia instanței.

Candidatul PSRM la alegerile locale noi din acest an a declarat în cadrul unei conferințe de presă că decizia Judecătoriei Chișinău este incorectă și poartă un caracter și substrat politic. Acesta a negat că socialiștii ar fi cerut anularea alegerilor sau nevalidarea mandatului de primar, așa cum a anunțat Andrei Năstase anterior. Mai mult, potrivit lui, beneficiarul acestei situații este chiar Năstase. „La momentul de față se victimizează pentru că, mare treabă la Primărie nu ar fi făcut. Eu, ca și contracandidat, mi-ar fi plăcut să îl văd la Primărie ca să își demonstreze capacitățile administrative, intelectuale și organizatorice. Chiar nu îmi doresc să se întâmple lucrurile ca în momentul de față”, a spus Ceban.

Potrivit lui, chiar dacă au fost unele încălcări, acestea nu reprezintă motiv pentru anularea alegerilor. Iar dacă Năstase ar fi fost exclus din cursă, victoria urma să-i revină lui. „Dar eu nu am nevoie de așa victorie”, a mai menționat Ceban în cadrul conferinței de presă.

Și președintele Igor Dodon a menționat că decizia instanței în privința alegerilor din Chișinău ridică „multe semne de întrebare”. Acesta a dar de înțeles că ar fi vorba de „standarde duble și justiție selectivă”, ceea ce îl victimizează pe Năstase.

„Noi cunoaștem care sunt încălcările lui Andrei Năstase, dar care sunt încălcările lui Ion Ceban? Dacă s-a mers pe așa decizii cardinale, de ce Ion Ceban nu a fost declarat câștigător al alegerilor, odată ce contracandidatul său a fost exclus pentru încălcarea legislației? Nu exista nici o plângere, contestare în instanță împotriva lui Ion Ceban”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, „acum, Andrei Năstase a fost victimizat și izbăvit de povara conducerii Chișinăului, cu care el nu s-ar fi isprăvit, din cauza incompetenței sale și lipsei de experiență administrativă”. „Poate era mai bine ca lui Năstase să-i fie oferită posibilitatea să-și demonstreze capacitățile sau incapacitățile sale de conducător, să vadă toată lumea cât de steril e în fața problemelor reale, unde populismul nu ajută. În orice caz, așteptăm decizia finală a Judecății”, am mai scris Dodon utilizând repetat sintagma „decizia judecății” și nu „decizia judecătoriei” sau „instanței” așa cum ar fi fost corect.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...