Finanţare românească pe criterii politice: Autoritățile împart bani localităților cu primari PD-iști

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernul României a aprobat în august curent acordarea de sprijin financiar nerambursabil în valoare de 5 milioane de euro Republicii Moldova. Dintre acestea 3 milioane de euro vor fi alocate pentru construcţia şi reparaţia a 83 de grădiniţe, iar 2 milioane de euro – pentru lucrări de infrastructură rurală.

Beneficiarele sunt în proporţie de 80% localităţile ale căror primării fac parte din Partidul Democrat, deşi Guvernul României a solicitat insistent ca aceşti bani să fie repartizaţi proporţional pe zone, potrivit Jurnal de Chişinău.

Lista instituțiilor preşcolare selectate a fost elaborată de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor al Republicii Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației. După mai multe solicitări din partea noastră, Ministerul Educaţiei a oferit lista celor 83 de grădiniţe şi a explicat că grădiniţele au fost incluse în funcţie de numărul copiilor.

Astfel, potrivit acestei liste, în raionul Nisporeni sunt cei mai mulţi copii, şi aici vor beneficia de finanţare tocmai 17 localităţi. Din raionul Floreşti au fost alese zece localităţi după aceleaşi principii, iar în alte raioane – doar câte patru, două sau niciun sat.

Un alt aspect, poate cel mai important, este apartenenţa politică a primarilor din aceste localităţi, peste 80% din localităţile selectate au primari democraţi. Primarul satului Puhoi, Petru Frunze, a declarat înainte de alegerile prezidenţiale că aceşti bani au fost repartizaţi pe criterii politice.

„În fiecare localitate avem copii şi grădiniţe care trebuie reparate, însă banii au fost repartizaţi după alte criterii. Dacă vrem să fim de-ai lor, avem finanţe, dar dacă nu, nu! Suntem nevoiţi să suportăm consecinţele”, a menţionat primarul.

Întreaga investigație poate fi citită aici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...