News Alert // PAS cere demisia lui Dorin Cimil de la șefia CEC

by D M
Distribuiti mai departe...

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) cere demisia președintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil. Partidul, care, de altfel, l-a propus pe Cimil în funcție, în 2019, susține că observă acțiuni și declarații de-ale șefului CEC „care pun la îndoială independența și obiectivitatea acestuia”, scrie Agora.md.

„Dorin Cimil a fost propus în calitate de membru CEC de către PAS cu intenția ca instituția CEC-ului să devină apolitică, independentă, să apere interesul cetățenilor și să supravegheze cu adevărat organizarea unor alegeri libere și corecte. Am identificat candidatura domnului Cimil din mediul academic, nu din sfera politică, anume din această perspectivă. Cu regret, am asistat la acțiuni și declarații din partea lui Dorin Cimil care pun la îndoială independența și obiectivitatea acestuia”, susține PAS. 

Formațiunea aduce drept exemplu „neluarea măsurilor de anulare a cererilor prealabile false, susținerea propunerii de deschidere nejustificată a secțiilor de votare în Rusia pe baza unor acte falsificate, acceptarea deciziei partizane a CEC față de excluderea partidelor din procesul electoral prezidențial, decizie care este ilegală și îl favorizează pe Igor Dodon”.

„Având în vedere că Dorin Cimil a dat dovadă de părtinire în exercitarea atribuțiilor sale, prin acceptarea promovării intereselor politice ale unui potențial candidat la alegerile prezidențiale, la comanda lui Maxim Lebedinschi, și astfel a încălcat legea și jurământul depus, solicităm demisia lui Dorin Cimil din funcția de președinte și membru CEC”, conchid cei de la PAS.

Se întâmplă după ce azi-dimineață lidera PAS, Maia Sandu, s-a arătat indignată de o decizie a Comisiei Electorale Centrale (CEC) prin care partidele politice n-ar avea voie să cheltuie banii fracțiunii în campania electorală. Sandu l-a acuză pe președintele Igor Dodon că ar fi pus la cale această decizie pentru a frauda alegerile prezidențiale.

Drept replică, CEC a respins acuzațiile PAS. Reprezentanții organului electoral au menționat că un cont cu mențiunea „Fond electoral” poate fi deschis și până la înregistrarea concurentului electoral, cu condiția că orice încasări și cheltuieli de pe acest cont să se facă doar după înregistrarea concurentului electoral. Mai mult, CEC susține că la prezidențiale, conform legii, calitatea de concurent electoral o are doar persoana desemnată pentru funcția de șef al statului. Respectiv, ăn aceste condiții, partidul politic și blocul electoral nu se identifică cu candidatul, iar orice susținere financiară de către un partid politic a candidatului pe care l-a desemnat se efectuează cu respectarea condițiilor aplicabile persoanei juridice, în limita plafonului stabilit, a 12 salarii medii lunare pe economie pentru anul în curs.

Cimil a fost ales în funcția de președinte CEC pe 19 iulie 2019. Cu trei zile mai devreme, el a fost înaintat de fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate și numit cu votul majorității parlamentare în funcția de membru CEC. 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...