New York Times: Telegrame diplomatice piratate de hackeri dezvăluie îngrijorările UE legate de Trump, Rusia și Iran

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Hackerii au piratat rețelele de comunicații diplomatice ale Uniunii Europene timp de mai mulți ani, descărcând telegrame ce dezvăluie, între altele, îngrijorări legate de imprevizibila administrație Trump, eforturile de a gestiona relațiile cu Rusia și China, sau riscul ca Iranul să-și relanseze programul nuclear, a relatat marți seară publicația New York Times, preluată de Reuters.

Mai mult de 1.100 de telegrame diplomatice au fost furnizate cotidianului american de firma de securitate Area 1 după descoperirea atacurilor informatice, scrie NYT, menţionând că experţii Area 1 sunt de părere că hackerii lucrau pentru armata chineză.

Printre aceste telegrame figurează note ale convorbirilor purtate cu lideri din Arabia Saudită, Israel şi alte ţări, şi care au fost trimise în toată Uniunea Europeană.

Potrivit NYT, într-una din telegrame, diplomaţi europeni descriu summitul din Finlanda între preşedintele american Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin ca „un succes (cel puţin pentru Putin)”.

O altă telegramă, scrisă după summitul din 16 iulie, include o relatare detaliată şi o analiză a discuţiilor între oficiali europeni şi preşedintele chinez Xi Jinping, care este citat comparând comportamentul „de bullying” al lui Trump faţă de Beijing cu „un meci de box freestyle fără reguli”.

O a treia telegramă, datată 7 martie, o arată pe Caroline Vicini, adjuncta şefului misiunii UE la Washington, recomandându-le diplomaţilor din UE să descrie Statele Unite drept „cel mai important partener al nostru”, chiar dacă recunoaşte „domenii în care noi am fost în dezacord cu SUA (de ex., climă, comerţ, acordul nuclear cu Iran)”.

Hackerii au infiltrat de asemenea reţelele Organizaţiei Naţiunilor Unite, ale unor ministere de externe şi de finanţe din întreaga lume, mai scrie New York Times.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...