Comisia Europeană îmbunătăţeşte prognoza pentru creşterea economică a zonei euro la 1,7% în 2017

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia Europeană îmbunătăţeşte prognoza pentru creşterea economică a zonei euro la 1,7% în 2017, de la 1,6%, şi menţine prognoza privind creşterea din Uniunea Europeană, cu 1,8% în 2017 şi cu 1,9% în 2018, potrivit prognozei economice de primăvara publicată joi.

Creşterea globală, excluzând UE, este aşteptată să ajungă la 3,7% anul acesta şi la 3,9% în 2018 de la 3,2% în 2016. Per total, exporturile nete sunt aşteptate să nu influenţeze creşterea PIB-ului zonei euro în 2017 şi 2018.

Inflaţia în zona euro este prognozată să crească de la 0,2% în 2016 la 1,6% în 2017, înainte să se întoarcă la 1,3% în 2018, în urma reducerii efectului creşterii preţului la petrol.

În zona euro, şomajul este aşteptat să scadă la 9,4% în 2017, apoi la 8,9% în 2018 – cel mai scăzut nivel din 2009. În Uniunea Europeană, şomajul este aşteptat să scadă la 8% în 2017 şi la 7,7% în 2018 – cea mai scăzută rată din 2008.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...