Naționala de fotbal a Moldovei are un nou selecționer; Ce își propune acesta

Naționala de fotbal a Moldovei are un nou selecționer; Ce își propune acesta

Alexandru Spiridon este noul selecționar al echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova. Acesta a fost prezentat în funcție de către președintele Federației de Fotbal, Pavel Cebanu.

Obiectivul pricipal al noului selecționer este câștigarea grupei din Cupa Națiunilor, care asigură prezența la un baraj ce oferă un loc de calificare la Campionatul European din 2020.

Spiridon, în vârstă de 57 de ani, îi ia locul la cârma selecționatei lui Igor Dobrovolski, la capătul unei campanii de calificare la Campionatul Mondial din 2018 în cadrul căreia Moldova a acumulat doar două puncte.

El a fost antrenor secund al naționalei între 1994 și 2000 și principal pe perioada anului 2001. A mai fost principal pe băncile lui Titligul Tiraspol, Zimbru Chișinău și Nistru Otaci, iar din 2004 până în 2017 a fost secundul lui Mircea Lucescu, la Șahtior Donețk și Zenit Sankt Petersburg.

A câștigat de 7 ori Campionatul Ucrainei și Cupa UEFA, în anul 2009.

0